Doua Boeinguri 737 aduc la Oradea 20 de tone de echipamente si materiale sanitare, cumparate din China
Stiri Oradea

Doua Boeinguri 737 aduc la Oradea 20 de tone de echipamente si materiale sanitare, cumparate din China

Două aeronave Boeing 737 ale companiei Tarom, din care una a aterizat deja, aduc din China, fiecare câte 10 tone de materiale sanitare foarte importante pentru buna funcţionare a spitalelor noastre.

Combinezoanele şi măștile transportate fac parte din contractul de import din care am mai adus la sfârşitul săptămânii trecute 37 de tone de materiale sanitare.

Aceste materiale sunt parte a unui transport cu produse sanitare din cadrul unui contract de aprovizionare derulat de Spitalul Clinic Județean din Oradea si Primaria Oradea. Primele transporturi importante de materiale sanitare au ajuns deja in Oradea la finalul saptamanii trecute, urmand ca astazi si la finalul acestei saptamani sa ajunga si ultimele transporturi de materiale.

 

Ilie Bolojan: „Dacă totul va fi în regulă, a treia aeronavă Boeing 737 va aduce până la sfârșitul acestei săptămâni ultimul transport, încă 10 tone de materiale sanitare. Vom fi asigurați cu materiale sanitare pentru toate spitalele și pentru toți cei care sunt în linia întâi în județul Bihor.

Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit şi au susținut ca aceste produse vitale să ajungă în siguranță la noi: transportatori, celor care ne-au garantat plățile, autorităților care ne-au susţinut, donatorilor și tuturor celor care au dat o mână de ajutor. Vom face un raport în detaliu în zilele următoare, după ce toate livrările vor fi făcute, cu privire la cantități, tipuri de materiale și prețuri. Toate costurile vor fi prezentate în mod transparent. În tot cazul, oamenii din linia întâi au echipamente iar economiile realizate de spitale și primărie sunt consistente.

Doi oameni au o contribuție majoră la acest import: Gheorghe Carp – directorul Spitalului Județean și Mihai Jurca – directorul APTOR. Respect!

Va reamintim ca, saptamana trecuta sapte camioane cu echipamente sanitare au ajuns la Oradea, transportate tot din Chna, insa via Aeroportul Bucuresti.

Ne găsiți și pe Google News