Curtea de Apel Oradea a dat „cu suspendare” „trionomului mitei” de la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității Oradea
Comunicate de presa

Curtea de Apel Oradea a dat „cu suspendare” „trionomului mitei” de la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității Oradea

La data de 15 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, prin sentința penală nr. 97/2017, definitivă, a hotărât următoarele:

  • condamnarea inculpatei Banciu Viorica pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale) și trafic de influență, la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice și în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptului de a ocupa funcția de cadru didactic în mediul universitar, pe o perioadă de 2 ani. Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 1.650 euro, reprezentând totalul sumelor primite de către aceasta cu titlu de mită.
  • condamnarea inculpatei Drinc Florina Raluca pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de 2 ani;
  • Prin sentința penală nr. 171/2016 a Tribunalului Bihor, a fost condamnată și inculpata Jurcan Ionela Patricia pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de 2 ani.

Inculpatele au fost trimise în judecată la data de 8 martie 2016 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în rechizitoriul întocmit fiind reținută următoarea stare de fapt:

La data de 15 ianuarie 2016, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Bihor, în baza delegării și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au procedat la prinderea în flagrant a numitei Banciu Viorica, cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității Oradea, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Anterior, la data de 9 noiembrie 2015, la sediul D.G.A. – S.J.A. Bihor a fost formulat și înregistrat un denunț referitor la comiterea unor infracțiuni de corupție de către Banciu Viorica care, în calitate de conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității Oradea și de coordonator științific pentru lucrarea de licență, a pretins martorului denunțător suma totală de 300 euro pentru a-i pune la dispoziție, în format electronic, o lucrare gata întocmită. De asemenea, Banciu Viorica a mai pretins o sumă de bani neprecizată pentru ca, în virtutea funcției deținute, să-și exercite influența asupra membrilor comisiei de licență, în vederea promovării examenelor de absolvire a facultății.

La solicitarea cadrului didactic, la data de 15 ianuarie 2016, martorul denunțător s-a deplasat la domiciliul acesteia, ocazie cu care i-a remis cea de-a doua tranșă de 150 de euro, în scopul anterior precizat, aceasta primind în schimb lucrarea de licență pe un memory-stick. Imediat s-a procedat la prinderea în flagrant a suspectei Banciu Viorica, precum și la efectuarea unei percheziții domiciliare.

În temeiul ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, lucrătorii de poliție judiciară ai S.J.A. Bihor au efectuat un complex de activități investigative și procedurale.

Suspecta Banciu Viorica a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a fost dispusă față de aceasta măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior Tribunalul Bihor dispunând arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Din probele administrate în cauză a rezultat că Banciu Viorica, în mod similar, a pretins și primit diferite sume de bani în vederea întocmirii lucrărilor de licență și de la alte studente, fiind documentate nouă astfel de cazuri.

 

Ne găsiți și pe Google News