Cornel Popa: O criză a medicamentelor, în era inovaţiei în medicină
Cornel Popa

Cornel Popa: O criză a medicamentelor, în era inovaţiei în medicină

Sunt de-a dreptul uimit de informaţiile care ajung la mine şi la fiecare român în parte dinspre cei care au rude bolnave şi pentru care fac eforturi deosebite pentru a le procura medicamente din străinătate. Bolnavii oncologici sunt primii care suferă din cauza lipsei medicamentelor de care au neapărată nevoie. Dar nu sunt singurii! Iar situaţia aceasta este departe de a avea un final.

Revoltător este faptul că în ultimii ani am tot scăzut în clasamentul accesului la medicamente noi, deşi trăim în epoca inovării în medicină şi farmacie. Astfel, din 156 medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului între 2013 şi 2016, în România doar 20 au fost introduse pe lista celor compensate. În 2019 doar două medicamente noi au fost incluse în această listă, deşi asociațiile pacienţilor, medicii și companiile farmaceutice au făcut apel pentru actualizarea listei de medicamente compensate!

Nu reiau aici problema lipsei vaccinurilor, despre care am amintit în nenumărate rânduri, mai ales în plină epidemie de rujeolă, care a afectat toată ţara, inclusiv judeţul Bihor, fruntaş la cazurile de îmbolnăviri mai ales în rândul copiilor. Dar şi acea sincopă intră în aceeaşi categorie a minusurilor pe care le-au gestionat foarte prost Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului.

Conform specialiştilor din domeniu, în luna noiembrie riscăm o nouă criză a medicamentelor în România, pentru că ar urma să dispară aproximativ 130 de tratamente din farmacii, iar autoritățile cunosc acest pericol de un an de zile!

Rezultate? ZERO, din păcate! Autorităţile nu au făcut nimic ca să prevină această gravă realitate care pune în pericol vieţile a mii de pacienţi. Nu pot să nu mă întreb ce vor face acei oameni care nu au posibilitatea financiară să îşi procure medicamentele esenţiale din afara României… Strigătul de ajutor al bolnavilor nu a ajuns se pare şi la responsabilii din Ministerul Sănătăţii. Şi nici la cei din Agenţia Naţională a Medicamentului, care are interese foarte nepotrivite chiar acum în prag de dezastru pentru mulţi bolnavi din ţară: organizează concursuri pe posturi în aşa măsură încât să fixeze în fotoliile de conducere oameni care     şi-au dovedit deja limitele şi inadecvarea pe post, dar insistă să rămână în funcţiile de decizie ale unui domeniu pe care nu-l stăpânesc!

Atrag atenţia tuturor celor din instituţiile de resort, care au în sarcină aceste probleme, că sunt responsabili pentru viaţa acelora pe care îi privează de medicamente vitale, prin măsuri iresponsabile sau, mai grav, prin lipsa implicării, interesului şi nerespectarea fişei postului! Voi urmări acest subiect şi voi milita permanent de aici, din Parlament, pentru drepturile pacienţilor în România.

Ne găsiți și pe Google News