Cinci tinere intre 16 si 19 ani accidentate, dupa ce autoutilitara in care se aflau s-a rasturnat in sant
Stiri Bihor

Cinci tinere intre 16 si 19 ani accidentate, dupa ce autoutilitara in care se aflau s-a rasturnat in sant

Sâmbătă, 25 mai a.c., la ora 00.30, pe drumul județean 190 C, în afara localității bihorene  Sălacea, o tânără de 18 ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum – carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

În urma accidentului rutier, atât conducătoarea autoturismului, cât și patru tinere de 19, 18, 18 și 16 ani, toate din comuna Sălacea, pasagere în autoutilitară, au suferit leziuni ușoare.

Polițiștii rutieri din Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Foto: ilustrativ

Ne găsiți și pe Google News