Astazi a fost marcata finalizarea proiectului ce a vizat revitalizarea și promovarea Muzeului Țării Crișurilor, proiect inceput odata cu mutarea in noua locatie
Stiri Oradea

Astazi a fost marcata finalizarea proiectului ce a vizat revitalizarea și promovarea Muzeului Țării Crișurilor, proiect inceput odata cu mutarea in noua locatie

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a susținut luni, 27 noiembrie, o conferință de presă care a marcat finalizarea unui proiect important la Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal.

Vicepreședintele Călin Gal, managerul Muzeului, Gabriel Moisa, fostul director al Muzeului, Aurel Chiriac, și reprezentantul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Bihor, Mihai Palcu, au prezentat activitățile din cadrul proiectului Reparații capitale și amenajări interioare sediu nou-Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Lucrări de amenajare incintă și amenajări speciale de muzeu”.

Acest proiect face parte dintr-un ansamblu de aproximativ șase proiecte, care s-au derulat din 2006 – 2007, atunci când activitatea Muzeului s-a mutat în noua locație. În acești ani, s-au efectuat reparații la acoperiș, renovări capitale ale clădirii și lucrări de reabilitare și întreținere în interior. Astăzi ne bucurăm de o clădire frumos reabilitată și amenajată. Complexul Muzeal dispune de toate facilitățile necesare pentru a-și desfășura activitatea în mod optim – o locație bine pusă la punct, care oferă vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de toate comorile muzeului”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul a vizat revitalizarea și promovarea Muzeului Țării Crișurilor din strada Armatei Române, nr. 1, un obiectiv de patrimoniu cultural al municipiului. Investiția a cuprins lucrări de amenajări și dotări interioare, inclusiv amenajări speciale de muzeu în corpul principal, etajul 1 și lapidariu, precum și în corpul A1, destinate secțiilor de Științele Naturii, Istorie și Artă.

Muzeul Țării Crișurilor este un model luat de foarte mulți colegi din țară, care au și venit să vadă cum am rezolvat problema protejării patrimoniului. Dincolo de activitatea cotidiană, o bună parte din ceea ce înseamnă viața de muzeu este grija pentru patrimoniu. Avem în vedere noi proiecte alături de colegii noștri din Ungaria, sperăm să se materializeze în lucruri care vor duce la creșterea vizibilității și dimensiunii culturale”, a explicat Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal.

S-a lucrat, de asemenea, la amenajarea spațiului public în curtea muzeului, incluzând reabilitarea porții principale de acces, curățarea terenului, construirea unui amfiteatru, amenajarea unui spațiu de așteptare, repararea fântânii cu sistem de iluminat și sonorizare, pavajul aleilor, amenajarea parcărilor, repararea și completarea împrejmuirii, restaurarea cabinei de pază, sistem de iluminat arhitectural și montarea de mobilier urban.

Realizarea acestor proiecte înseamnă o victorie a acestei instituții culturale emblematice pentru județul Bihor. S-a creat confortul de a vizita, de a activa în cadrul Muzeului. Muzeul Țării Crișurilor este o instituție culturală vie care trebuie să funcționeze în folosul publicului”, a declarat Aurel Chiriac, manager al Muzeului până în anul 2021.

Proiectul a fost realizat de Consiliul Județean Bihor și finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional  Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea Mediului Urban și Conservarea, Protecția și Valorificarea Durabilă a Patrimoniului Cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, Protejarea, Promovarea și Dezvoltarea Patrimoniului Natural și Cultural.

Valoarea totală a proiectului, inclusiv finanțarea nerambursabilă, a fost de 21.645.912,92 lei, inclusiv TVA, din care:

  • Valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR, inclusiv T.V.A. aferent: 304.997,33 lei;
  • Valoare eligibilă nerambursabilă din buget național, inclusiv T.V.A. aferent: 187.823,13 lei;
  • Valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului, inclusiv T.V.A. aferent: 336.588,17 lei;
  • Contribuția proprie a beneficiarului (2% din cheltuielile eligibile+cheltuielile neeligibile), inclusive T.V.A. aferent: 153.092,46 lei.
  • ASISTENŢĂ FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ SOLICITATĂ: 492.820,46 lei.

Ne găsiți și pe Google News