Alt sofer surprins de radar, pe Calea Aradului, circuland cu 128 km/h.
Stiri Oradea

Alt sofer surprins de radar, pe Calea Aradului, circuland cu 128 km/h.

În perioada 8 – 10 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 447 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 183.895 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 39 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare, au fost constatate 11 infracțiuni și șapte tamponări.

261 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 75 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 24 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, nouă conducători auto au fost sancționați pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate șase depășiri neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 69 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, vineri, 8 februarie a.c., la ora 20.30, pe Calea Aradului din municipiul Oradea, în zona aeroportului, a fost depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din localitatea bihoreană Nojorid, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 128 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.

Tot vineri, 8 februarie a.c., la ora 15.02, pe D.N. 1 a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 116 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.

De asemenea, vineri, 8 februarie a.c., la ora 16.18, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Urvind, a fost depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din localitatea Satu Barbă, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h, înregistrată radar.

Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

Ne găsiți și pe Google News