ADLO va promova învățământul dual profesional în municipiul Oradea.
Stiri Oradea

ADLO va promova învățământul dual profesional în municipiul Oradea.

Directorul Asociației de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), Alina Silaghi a susținut joi, 11 mai 2018 o conferință de presă privind proiectele derulate de ADLO, care vizează promovarea învățământului dual profesional în municipiul Oradea.

Învăţământul dual reprezintă o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, care în baza unui contract de parteneriat asigură formarea pofesională și pregătirea practică a elevilor, respectiv acordarea unor burse în baza unor contracte individuale încheiate cu părinții elevilor. Contractul de parteneriat este încheiat între unul sau mai mulţi operatori economici, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară și Societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A.

ADLO a avut un rol major în reînființarea școlii profesionale și a Campusului tehnic, coordonând proiectul și fiind liantul între mediul de afaceri, Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile de învățământ.

În parteneriat cu Asociația Parteneriat Pentru Educație (APPE), s-a demarat campania de promovare şi informare a învățământului profesional dual, respectiv a ofertei educaționale a colegiilor tehnice din Oradea, care includ învățământul dual. În cadrul acestei campanii s-au efectuat deplasări în teren, acoperind majoritatea școlilor care includ clasele VII-VIII, din județul Bihor, în cadrul cărora s-a prezentat atât oferta educațională pentru anul școlar 2018/2019, cât și avantajele de care pot beneficia cei care doresc să se înscrie în sistemul de învățământ dual.

Avantajele de care aceștia pot beneficia sunt următoarele:

  • Bursă lunară de 400 lei (200 lei oferiți de MEN și 200 lei oferiți de companiile partenere la care fac practică);
  • Cazare și masă asigurate de Primăria Municipiului Oradea;
  • Diplomă recunoscută internațional la absolvirea studiilor;
  • Loc de muncă garantat la compania la care face practică;
  • Abonament pe mijloacele de transport în comun pentru elevi, subvenționat 50% prin OTL.

În ceea ce privește activitățile de promovare, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA a organizat evenimentul anual destinat mediului de afaceri local „Gala Antreprenor pentru Oradea – Ediția 2018″ și a participat în data de 26 februarie 2018 la evenimentul Cities of Tomorrow, organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană în București. În parteneriat cu Asociația Parteneriat Pentru Educație (APPE), a demarat campania de promovare și informare a învățământului dual denumită „Viitorul e în mâinile tale”. De asemenea, ADLO va organiza un campionat de fotbal programat în data de 9 iunie 2018, numit CUPA COMPANIILOR, la care așteaptă participarea între 10-15 companii rezidente în Parcurile industriale din Oradea.

Târgul ofertelor educaționale pentru anul școlar 2018-2019 organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Bihor cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea va avea loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea în data de 16 mai 2018, în intervalul orar 9.00 – 15.00. La acest eveniment, pe lângă liceele tehnologice, vor participa și companiile partenere și elevi din clasele gimnaziale terminale atât din școlile orădene cât și din localitățile limitrofe municipiului Oradea.

ADLO vizează să își urmărească scopul pentru care s-a înființat și anume acela de a atrage cât mai mulți investitori, de a crea locuri de muncă, respectiv de a fi un liant între mediul de afaceri, autoritățile publice și instituțiile de învățământ care, odată interconectate, vor funcționa și se vor adapta la cerințele pieței forței de muncă și a economiei globale, ducând la o dezvoltare sustenabilă a întregii regiuni.

Ne găsiți și pe Google News