ADLO în parteneriat cu I.S.J. Bihor organizează a cincea ediție a Târgului Meseriilor
Stiri Oradea

ADLO în parteneriat cu I.S.J. Bihor organizează a cincea ediție a Târgului Meseriilor

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor organizează a cincea ediție a Târgului Meseriilor. Evenimentul va avea loc joi, 18 mai 2017, în sala de sport a Campusului Tehnic Traian Vuia din Oradea, între orele 9-14. Deschiderea oficială va avea loc la ora 10.

La Târgul Meseriilor vor participa sute de elevi de la zeci de școli din Oradea și Bihor care vor putea afla informații despre ofertele educaționale ale școlilor tehnice.

La acest eveniment au fost invitate și companiile mari din parcurile industriale și din oraș, care vor avea ocazia să-și promoveze programele de practică și ofertele de locuri de muncă. Printre acestea se numără Eberspaecher, Plexus, Nidec, H Essers, Connectronics și Inteva.

Standurile școlilor tehnice și ale companiilor vor fi vizitate de elevii de gimnaziu, în special de cei de clasa a VIII-a care se gândesc în această perioadă ce meserie să aleagă după finalizarea acestei etape de studii.

Ne găsiți și pe Google News