A murit Regele Mihai al Romaniei, la ora 19:00 Custodele Coroanei va face o „declaratie catre tara”
National

A murit Regele Mihai al Romaniei, la ora 19:00 Custodele Coroanei va face o „declaratie catre tara”

Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția, a anunțat Casa Regală. Decesul a intervenit marți, la ora 13:00. Regele avea 96 de ani, împliniți la 25 octombrie, și de mai bine de un an și jumătate era grav bolnav.

Casa Regală a României anunță că la ora 19:00 Custodele Coroanei va face o „declarație către țară”

Regele Mihai I – ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

La 1 decembrie, principesa Margareta a decis anularea călătoriei cu trenul regal de 1 Decembrie, din cauza stării de sănătate a Regelui Mihai. Săptămâna trecută, mai precis joi seară, principesa Maria a ajuns la reşedinţa din Elveţia a regelui.

La 6 noiembrie 2017, Casa Regală a anunțat că starea Regelui Mihai s-a agravat și fostul suveran prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței. Ca urmare, Principesa moștenitoare Margareta și Principele Radu au plecat de urgență în Elveția.

Regele Mihai a fost împărtăşit marţi, 7 noiembrie, de un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, mai preciza Casa Regală.

După cinci zile, aceeași Casă Regală transmitea că regele se simte mai bine. Principesa Margareta a declarat că tatăl ei este conștient, vorbește, recunoaște persoanele din jurul său și a întrebat de ce este înconjurat de atât de multă lume. Această ameliorare a stării fostului suveran n-a durat decât câteva zile.

La 16 noiembrie, un reprezentant al Casei Regale anunța că starea Majestății Sale este foarte precară, iar medicii fac eforturi să îl scape de dureri. Şeful Casei Majestăţii Sale, Andrew Popper, a dat detalii la televiunea naţională şi a anunţat că nu poate oferi fotografii cu Majestatea Sa, pentru că imaginile ar leza demnitatea suveranului. Cât despre informaţii de la medici, nici nu poate fi vorba: legislaţia din Elveţia consideră confidenţiale asemenea date, anunţa Ministerul Sănătăţii de acolo, într-un răspuns oficial pentru Digi24.

 

Ne găsiți și pe Google News