fbpx
Anunțuri publicitare
27 martie – Unirea Basarabiei cu Romania, primul Centenar al Marii Unirii din anul 2018
National

27 martie – Unirea Basarabiei cu Romania, primul Centenar al Marii Unirii din anul 2018

Unirea Basarabiei cu RomaniaDeşi la 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial alături de Antanta (din care făceau parte Franţa, Marea Britanie şi Rusia), Unirea Basarabiei cu România nu avea cum să fie prevăzută în politica factorilor de decizie de la Bucureşti, totuşi Basarabia a fost cea dintâi provincie care s-a eliberat de sub dominaţie străină şi s-a unit, la 27 martie 1918, cu România.

Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie/ unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie.

Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului Hitler-Stalin a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română  retrăgându-se,  într-un haos dramatic, la vest de râul Prut.

Unirea:

În 26 martie/8 aprilie 1918, premierul Marghiloman s-a deplasat la Chișinău, însoțit de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, și de alți demnitari, unde a fost primit cu onoruri de autorități.

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. La ședința solemnă a Sfatului Țării din 26 martie a fost prezent și Marghiloman care a rostit un discurs în care a reliefat necesitatea unirii. După discurs, Marghiloman a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român.

În numele Blocului Moldovenesc, deputatul Ion Buzdugan a dat citire declarației prin care se propunea unirea, documentul fiind citit și în rusește de deputatul Vasile Cijevski.

Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: “Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră Vestea Uniriiși vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretar. Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:

  1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
  2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
  3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
  4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
  5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
  6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
  7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
  8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
  9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
  10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
  11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.

Aceste cerințe/condiții însemnau o respingere a sistemului politic țarist și a politicii culturale de rusificare, precum și o hotărâre de așezare a provinciei pe un curs nou, democratic, de dezvoltare.

unirea-basarabiei-cu-romania-2Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare). Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. După votare și citirea rezultatului au fost invitați în clădire prim-ministrul Alexandru Marghiloman și suita sa, cărora li s-a comunicat hotărârea adoptată. Prim-ministrul a luat cuvântul și a declarat că ” în numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.”

La 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea premierului român la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918.

După ce la data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia în guvernul Marghiloman, a fost numit ca președinte al Sfatului Țării omul politic Constantin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918) și apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918). Cea de-a doua sesiune a Sfatului Țării și-a ținut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu România, exprimându-și încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecție specială pentru Basarabia. La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat.

După Unirea din 1918, sarcina principală a conducerii politice a României era integrarea provinciilor istorice în cadrul statului naţional unitar. Totodată, se impunea asigurarea egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor Ţării, indiferent de rasă, naţionalitate, religie sau limbă. Astfel, ca urmare a ratificării de către regele Ferdinand a actelor de unire, toţi locuitorii provinciilor istorice respective au devenit cetăţeni români, cu drepturi şi obligaţii egale cu cei din Vechiul Regat. În procesul de integrare a noilor provincii, mai întâi, au fost introduşi în componenţa guvernului României reprezentanţi ai Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei. La 9 aprilie 1918, Ion Inculeţ şi Daniel Ciugureanu au fost numiţi miniştri pentru Basarabia în guvernul prezidat de Alexandru Marghiloman. Pentru realizarea tranziţiei de la vechile structuri administrative de stat la cele naţionale au fost constituite organisme proprii de conducere autonomă: Consiliul Dirigent în Transilvania, Secretariate de Serviciu în Bucovina, Directorate în Basarabia, care au funcţionat până la 4 aprilie 1920. Consiliul Directorilor, cu sediul în Chişinău, condus de Daniel Ciugureanu, şi-a axat activitatea pe realizarea prevederilor Rezoluţiei Sfatului Tării din 27 martie 1918: elaborarea proiectului legii agrare, aprovizionarea populaţiei, asigurarea ordinii şi liniştii publice, funcţionarea şcolilor şi a altor instituţii publice, aplicarea legislaţiei existente etc.

harta romaniei

O altă decizie importantă a fost unificarea calendarelor, dat fiind că în vechiul regat şi Basarabia funcţiona stilul vechi, iar în Transilvania şi Bucovina stilul nou, din care motiv a fost adoptat stilul nou, data de 1 aprilie devenind 14 aprilie în 1919. Tot la 1 aprilie 1919, limba română a fost declarată limbă oficială pe întreg cuprinsul României. În aceeaşi zi, s-a decis înfiinţarea de şcoli şi cursuri de limba română, de care beneficiau gratuit funcţionarii publici din rândul minorităţilor naţionale.

În raport cu Transilvania şi Bucovina, unde exista o intelectualitate românească numeroasă, care a putut prelua toate funcţiile administrative, Basarabia dispunea de un relativ mic număr de intelectuali, întrucât limba română fusese interzisă în biserică, în şcoală şi în administraţia publică, iar relaţiile cu România obstrucţionate de regimul ţarist. Din acest motiv, a fost nevoie ca posturile care nu au putut fi acoperite de localnici să fie atribuite unor funcţionari aduşi din vechiul regat. E adevărat că trimiterea în Basarabia – la acel moment cea mai înapoiată provincie românească – era interpretată de unii regăţeni ca o pedeapsă, muncind aici fără tragere de inimă şi comiţând chiar abuzuri. Din această categorie făceau parte mai ales jandarmii care adesea dădeau dovadă de un comportament neglijent sau exagerat faţă de populaţia locală. Totuşi mulţi învăţători, profesori, preoţi stabiliţi în Basarabia au considerat prezenţa lor în oraşele şi satele acesteia un adevărat apostolat, muncind cu sârguinţă şi devotament pentru ridicarea nivelului de cultură al semenilor lor, mai ales al copiilor, dar şi al bătrânilor (prin şcolile de adulţi).

Fiind vorba de integrare, nu putem să nu amintim de unificarea monetară. După Unire, în România se utilizau mai multe unităţi monetare: în vechiul regat – leul emis de Banca Naţională a României şi leul emis de ocupanţii germani, în Basarabia – rubla rusească, în Bucovina – coroana austriacă, în Transilvania – coroana şi forintul unguresc. Pentru a elimina acest haos monetar, în august-septembrie 1920 s-a realizat schimbul tuturor bancnotelor şi monedelor străine în leul emis de Banca Naţională a României, ceea ce a permis ca pe baza leului să fie elaborat primul buget al României întregite, pus în aplicare de la 1 aprilie 1921.

O menţiune specială merită învăţământul, ştiinţa şi cultura care au cunoscut în această perioadă o dezvoltare fără precedent în Basarabia interbelică, ca şi în întreaga Românie. Accelerarea procesului de modernizare a societăţii, eliberarea marilor energii spirituale încătuşate de-a lungul secolelor de dominaţie străină, strângerea împreună, pentru prima dată în istorie, a tuturor forţelor spiritualităţii româneşti, asigurarea unei baze materiale mai solide, climatul optimist generat de Marea Unire, setea de cultură a poporului au permis realizarea unui adevărat salt calitativ în domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii, înregistrându-se unele performanţe cu adevărat europene şi chiar mondiale. Învăţământul şi-a adus propria-i contribuţie în acest domeniu. Una dintre cele mai importante acţiuni viza reducerea analfabetismului. Legea învăţământului din 1924 stabilea un sistem unitar de organizare a acestuia pe întreg teritoriul Ţării şi instituia durata învăţământului obligatoriu şi gratuit de 7 ani (până atunci acesta era de 4 ani). S-au construit noi şcoli peste tot în România unită, s-au înfiinţat mai multe şcoli normale (de învăţători), au fost tipărite în tiraj de masă manuale şcolare. O atenţie specială s-a acordat învăţământului liceal: în 1936 s-au înfiinţat licee industriale, comerciale şi agricole. Universităţilor din Iaşi şi Bucureşti li s-au adăugat cele din Cluj şi Cernăuţi. S-a extins învăţământul superior politehnic, comercial şi agricol.

Rezultate pozitive în acest sens s-au înregistrat în Basarabia. Datele statistice indică următoarea evoluţie: dacă în anii 1920-1921 în Basarabia erau 1747 de şcoli, 2746 de învăţători şi 136. 172 de elevi, în anii 1938-1939 erau 2718 de şcoli, 7581 de învăţători şi 346.747 de elevi. O  evoluţie ascendentă a cunoscut şi învăţământul gimnazial şi liceal: în anul 1940, în Basarabia funcţionau 24 gimnazii şi şcoli medii, precum şi 26 de licee, în Chişinău, Bălţi, Cetatea Albă, Cahul şi în alte oraşe. Alături de învăţământul de stat s-a extins învăţământul particular, susţinut de comunităţile religioase, societăţi culturale etc. Minorităţile naţionale beneficiau de şcoli în limba maternă; limba şi literatura română era o disciplină obligatorie, iar istoria şi geografia se predau în limba română.

În perioada interbelică s-au pus bazele învăţământului superior din Basarabia. În 1926 s-a înfiinţat, la Chişinău, Facultatea de Teologie, iar în 1933 Facultatea de Ştiinţe Agricole. Tot la Chişinău funcţiona, din 1928, Conservatorul Naţional, precum şi Conservatorul Municipal (din 1936).

Libera circulaţie a valorilor pe întreg spaţiul românesc este reflectată şi de faptul că „regăţenii” Petre Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction şi Nichifor Crainic predau cursuri la Facultatea de Teologie din Chişinău, în timp ce mai mulţi basarabeni ocupau catedre în alte centre universitare: Eugen Bădărău la Cernăuţi şi apoi la Bucureşti, Alexandru Boldur şi Vasile Pavlencu la Iaşi, Ştefan Ciobanu la Iaşi şi apoi la Bucureşti, Theodor Porucic la Cluj etc.

Anunțuri publicitare
loading...