17 scoli bihorene si peste 1000 de elevi au beneficiat de Proiectul National „Scoala sigurantei Tedi”, al politistilor de preventie bihoreni  (FOTO)
Comunicate de presa

17 scoli bihorene si peste 1000 de elevi au beneficiat de Proiectul National „Scoala sigurantei Tedi”, al politistilor de preventie bihoreni (FOTO)

Poliţiştii de prevenire bihoreni sunt alături de copii, pentru siguranţa acestora – Jocuri educative şi activităţi preventive derulate de poliţişti în 17 şcoli bihorene.

În perioada februarie – mai a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile preventive desfăşurate în cadrul Programului Naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, derulat pe parcursul anului şcolar 2016 – 2017, de Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu firma „Tymbark Maspex” România.

Citeste si: „Școala Siguranței Tedi”, un proiect al politistilor bihoreni, pentru informarea celor mici

Proiectul este unul dintre cele mai ample programe educative la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative adecvate vârstei lor. Programul este adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.

În perioada de referinţă, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au derulat activităţi preventive în 17 unităţi şcolare bihorene, în care au implicat peste 1.000 de elevi de clasa întâi de la unităţile de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 1 Avram Iancu, Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, Colegiul Naţional „Octavian Goga” din municipiul Marghita, Liceul „Don Orione”

Oradea, Liceul Teologic Greco Catolic „Iuliu Maniu” din municipiul Oradea, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, Şcoala Gimnazială „Dr. Balasi Jozsef” din Curtuişeni, Şcoala Gimnazială „Floare de Lotus” din Sânmartin, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea, Şcoala Gimnazială nr. 16 Oradea, Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Oradea şi Şcoala Primară nr. 1 Toboliu.

Temele abordate de poliţiştii bihoreni în activităţile preventive derulate împreună cu şcolarii sunt axate pe siguranţa copiilor la şcoală, acasă, la locul de joacă şi despre pericolele din mediul on-line. O atenţie deosebită a fost acordată recomandărilor cu privire la regulile de bază pe care copiii trebuie să le respecte pentru a evita anumite situaţii periculoase, în ce priveşte relaţionarea cu ceilalţi colegi la şcoală, atitudinea şi comportamentul preventiv pe care trebuie să le adopte atunci când rămân singuri acasă, chiar şi pentru scurte perioade de timp. Totodată, au fost oferite informaţii cu privire la modalităţile de apelare a S.N.U.AU. 112, poliţiştii de prevenire bihoreni exemplificând situaţii care necesită apelarea numărului de urgenţă şi cazuri care nu reprezintă urgenţe. De asemenea, copiii au fost sfătuiţi cum să interacţioneze cu persoanele necunoscute.

Informaţiile oferite de poliţiştii bihoreni au fost susţinute de o serie de materiale educative complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari, constând în cărţi de colorat, broşuri şi pliante informative, set de scenarii de activităţi.

Activităţile derulate în şcoli de poliţiştii bihoreni respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, aceştia fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui (anexăm foto). Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro

Activităţile preventive derulate în cadrul Programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi” vor fi continuate de poliţiştii de prevenire şi rutieri bihoreni pe parcursul întregului an şcolar 2016 – 2017.

Dintre sfaturile pe care poliţiştii le adresează celor mici, amintim:
  • Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!
  • Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!
  • Traversează doar pe culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!
  • Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!
  • Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar, pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!
  • De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.
  • Joacă-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!
  • Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!

Ne găsiți și pe Google News