Ziua Drapelului National, evocata la Oradea printr-un ceremonial militar si religios
Informatii utile

Ziua Drapelului National, evocata la Oradea printr-un ceremonial militar si religios

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

In acest context prefectura ne invita să participam la ceremonia militară și religioasă care se va desfăşura începând cu orele 10.30  la Biserica cu Lună şi va continua pe platoul din faţa Primăriei Municipiului Oradea  după cum urmează:

  • 10.30-10.55 – Oficierea slujbei de sfinţire a drapelului național, la Biserica cu Lună din municipiul Oradea
  • 10.55-11.00 – Deplasarea în alai pe platoul din faţa Primăriei Municipiului Oradea şi ocuparea locului în dispozitiv
  • 11.00-11.02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă
  • 11.02-11.15 – Rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional:
    • – Prefectul Judeţului Bihor – domnul Ioan MIHAIU;
    • – Conferențiar universitar dr. Alina STOICA – din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.
  • 11.15-11.20 – Primirea drapelului național şi legarea la catargul de arborare.
  • 11.20-11.21 – Binecuvântarea drapelului ce urmează să fie înălţat.
  • 11.21-11.22 – Sărutarea drapelului național de către oficialităţile prezente la ceremonie, în ordinea de reprezentare protocolară a instituţiilor statului (Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Garnizoana Oradea).
  • 11.22-11.25 – Intonarea Imnului naţional al României şi înălţarea drapelului național pe catarg.
  • 11.25-11.35 – Interpretarea de piese instrumentale de către muzica militară.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...