Tot mai putini studenti la debutul anului universitar, la Universitatea din Oradea
Educatie

Tot mai putini studenti la debutul anului universitar, la Universitatea din Oradea

După încheierea concursului de admitere pentru anul universitar 2016 – 2017 la Universitatea din Oradea au fost admişi la studiile universitare de licenţă un număr de 2846 de studenţi, iar la studiile universitare de master au fost admişi 1375 de studenţi. Toate locurile bugetare au fost ocupate.

În ceea ce priveşte cazarea în căminele studenţeşti ale universităţii din Oradea, cazarea studenţilor titulari se va face începând cu 27.09.2016, ora 08.00 până la data de 30.09.2016, ora 12.00, la fiecare cămin în parte. După acest termen studenţii care nu s-au prezentat vor pierde locul repartizat în cămin.

candidati-inscrisi-2014-2016-alte-domenii

candidati-inscrisi-2014-2016-domenii-ingineresti

În data de 30.09.2016,  începând cu ora 12.00,  se vor repartiza locurile de cazare rămase disponibile pentru rezerve şi se va face cazarea studenţilor prezenţi care figurează pe listele de rezerve.

Doamna Prorector conf.univ.dr. Ligia Burtă a prezentat demersurile făcute pentru a îmbunătăţii condiţiile din căminele UO cum ar fi: achiziţia de frigidere pentru fiecare cameră din cămine, achiziţia de uscătoare de rufe în cămine, înlocuirea aparaturii electrocasnice şi a maşinilor de spălat haine unde a fost necesar. 

De asemenea au fost anunţate evenimentele organizate de Universitatea din Oradea în perioada următoare.

Primul eveniment la care Universitatea din Oradea vă invită este Noaptea Cercetătorilor. Vineri, 30 septembrie, Universitatea din Oradea vă aşteaptă în Sala Polivalentă între orele 17:00-22:00, unde vor fi expuse principii din fizică, astronomie, chimie, geografie, biologie şi geologie, cu experimente live, demonstraţii aplicate, muzică, sport şi jocuri, totul cu intrare liberă. Pentru informaţii detaliate despre program şi comunităţile participante vă rugăm să consultaţi website-ul www.noapteacercetatorilor.eu.

Evenimentele organizate cu participarea Universităţii din Oradea în luna octombrie sunt, după cum urmează:

  • “Zilele medicale orădene” (6-8 octombrie 2016);
  • Conferinţa naţională cu paticipare internaţională “Zilele facultăţii de Medicină şi Farmacie ediţia XXV”;
  • “Revascularizarea în Stemi / Nonstemi (21 octombrie 2016);
  • Congres ORL şi Chirurgie Cervico-Facială (19-20 octombrie 2016);
  • Conferinţă internaţională SIITME 2016 (20-23 octombrie 2016);
  • Conferinţă internaţională Educaţia Fizică şi sportul în beneficial sănătăţii (28 octombrie 2016).

Ceremonia de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 va avea loc in data de 3 octombrie 2016, de la ora 13:00, la Sala Polivalentă din Campusul UO.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...