Se va construi un pod nou peste Peta, in dreptul Universtatii Oradea
Stiri Oradea

Se va construi un pod nou peste Peta, in dreptul Universtatii Oradea

În şedinţa din 11 iunie, pe agenda Consiliului Local se va afla un proiect de hotărâre cu indicatorii tehnico-economici ai noului pod peste Peţa de lângă Universitatea Oradea, care va înlocui podul existent, aflat într-o stare nesatisfăcătoare.

Podul are o vechime de peste 75 de ani, fiind construit în anul 1940, în anul 1950 el fiind lărgit. Potrivit notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea realizării obiectivului de investiţii „Construire pod peste Pârâul Peţa între Calea Armatei Române – strada Universităţii, inclusiv demolare pod peste Pârâul Peţa între Calea Armatei Române – strada Universităţii”, în prezent podul prezintă o serie de degradări, trotuarele sunt la nivelul căii şi nu sunt delimitate decât prin stâlpişori metalici, astfel că podul nu mai prezintă siguranţă în desfăşurarea traficului, impunându-se executarea unui pod nou.

Conform indicatorilor tehnico-economici, noul pod va avea o lungime de 19,25 metri, o lăţime a carosabilului de 7 metri, la care se adaugă două trotuare de câte 2,40 metri, acestea incluzând şi piste de biclete cu lăţimea de 1 metru, care vor asigura continuitatea pistelor existente în zonă.

De asemenea, indicatorii tehnico-economici ai podului ţin cont şi de noua linie de tramvai care se va construi pe malul Peţei.

Costul estimativ al investiţiei este de 1.477.315 lei, termenul de execuţie fiind de 4 luni.

În afara acestui pod peste Peţa, anul viitor vom începe lucrările la un nou pod rutier, care să facă legătura între capătul străzii Feldioarei dinspre Casa Copilului şi noul cartier care se va construi lângă strada Ceyrat, cartierul Universităţii”, a anunţat primarul Ilie Bolojan.