Șase irakieni opriți la frontiera cu Ungaria, in apropiere de Bors
Stiri Bihor

Șase irakieni opriți la frontiera cu Ungaria, in apropiere de Bors

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, într-un autoturism condus de un bărbat din Rusia, șase cetăţeni din Irak  care au încercat să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

In acest sfarsit de saptamana, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borş, județul Bihor, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au oprit la aproximativ 300 de metri de frontiera cu Ungaria, un autoturism marca Renault Espace, înmatriculat în Germania, condus de cetăţeanul rus Maksim B., în vârstă de 31 de ani, în care se aflau şase cetățeni străini.

Deoarece pasagerii nu-şi justificau  prezenţa  în zona de frontieră, aceștia au fost duși la sediul Sectorului PF Borş pentru cercetări.

La verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, un bărbat, două femei şi trei minori, adulţii având vârste cuprinse între 23 și 33 ani, iar copii în vârstă de 1 și 5 ani, toți fiind solicitanți de azil în România. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi îi cercetează pe cetăţenii irakieni pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar pe cetăţeanul rus pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...