S-a finalizat restaurarea Palatului Stern din Oradea (FOTO)
Stiri Oradea

S-a finalizat restaurarea Palatului Stern din Oradea (FOTO)

Restaurarea fațadelor Palatului Stern a început în luna iunie a anului 2015, în cadrul Programului de reabilitare a faţadelor clădirilor situate în ansamblul urban – centrul istoric Oradea, iniţiat de Primăria Oradea, și are ca termen de finalizare sfârșitul lunii noiembrie 2017.

Lucrările executate la acest imobil până în prezent sunt următoarele:

  • înlocuirea învelitorii dinspre strada Republicii și strada Mihai Eminescu cu învelitoare din țiglă profilată și refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale;
  • înlocuirea unor grinzi și elemente de șarpantă deteriorate pe zona șarpantei situată spre strada Republicii, respectiv strada Mihai Eminescu;
  • reabilitarea fațadei de pe strada Mihai Eminescu (refacerea tencuielilor cu respectarea texturii originale, respectiv refacerea ornamentelor);
  • aplicarea ultimului strat de tencuială și refacerea ornamentelor, inclusiv vopsitoriilor pe fațada de pe strada Republicii nr. 10 A.

În proporție de 90% s-au refăcut ornamentele la nivelul ferestrelor și tencuielilor cu respectarea texturii originale pe strada Republicii nr. 10 și s-au realizat reparații și vopsitorii la tâmplăria existentă pe strada Republicii nr.10 A și pe strada Mihai Eminescu. Au fost, de asemenea, recondiționate porțile de la intrare, str. Republicii nr. 10 și 10A, respectiv au fost efectuate reparații la soclu în proporție de 80% pe str. Republicii nr. 10 A. Recondiționarea tâmplăriei și a ornamentelor, lucrările de vopsitorie a fațadei au fost finalizate la data de 23.10.2017, tot atunci au fost demontate și  schelele de pe fațada imobilului situat pe str. Republicii nr. 10.

În vederea refacerii calcanului (peretelui exterior), în curtea interioară pentru imobilele situate pe str. Republicii nr. 10 și 10A a fost montată schela și se vor mai efectua lucrări de refacere a finisajelor (a tencuielilor și vopsitoriilor) în gangul clădirii de pe str. Republicii nr. 10A.  

Valoarea totală a lucrărilor la imobilul de pe strada Republicii nr. 10 și 10/A, executate de SC Constructorul Sălard SRL, se ridică la 1.068.825,32 lei, fără TVA.

 

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...