Rotary Oradea 1113 si Euritech au donat Spitalului Judetean Oradea saltele speciale antiescara
Diverse

Rotary Oradea 1113 si Euritech au donat Spitalului Judetean Oradea saltele speciale antiescara

Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea are în dotare, începând de joi, 17 noiembrie 2016, câteva zeci de saltele de pat antiescară, cu efecte terapeutice benefice pentru pacienții grav bolnavi internați aici și imobilizați la pat, cu ajutorul Rotary Club Oradea 1113 și al companiei Euriteh Oradea, care au sponsorizat și coordonat achiziționarea acestora.

 “Pacienții care suferă de diverse forme de paralizie trebuie întorși la un interval de trei ore pentru a evita complicațiile și formarea de escare. Saltelele speciale primite azi ca și donație vor ușura în primul rând suferința lor, dar în același timp și efortul personalului medical”, a declarat dnul. Dr. Miron Clement, medic primar neurochirurg, șef al secției clinice de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Oradea.

Echipamentele medicale moderne, compuse din pompă cu presiune reglabilă și saltea antidecubit, realizează un masaj blând pacienților suferind de diverse afecțiuni grave care i-au imobilizat la pat, masaj care are rolul de a optimiza circulația sângelui și de a îmbunătăți oxigenarea țesuturilor pacienților, prevenind astfel formarea leziunilor. Acestea vor deservi cel puțin trei secții din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, precum cea de Neurochirurgie, ATI și Ortopedie.

Astăzi ne aflăm alături de pacienții tratați de Spitalul Județean din Oradea, cărora încercăm să le aducem o șansă în plus în procesul de vindecare. Produsul pe care îl punem la dispoziția spitalului aduce un plus de calitate în actul medical de tratare al semenilor noștri aflați în gravă suferință. O comunitate sănătoasă este o comunitate prosperă! Iar societatea Euriteh și-a asumat angajamentul de a contribui la sănătatea comunității în care a crescut și s-a dezvoltat ca și companie.”, a concluzionat dna. Viorica Gherdan, proprietar al companiei Euriteh Oradea.

Colaborarea dintre Rotary Club Oradea 1113 și compania Euriteh este una firească, apărută natural prin împărtășirea acelorași valori: a servi mai presus de sine! Este principiul după care se ghidează cluburile Rotary și care a reunit cele două organizații în proiecte trecute, în inițiativa de azi și, cu siguranță, pe viitor, în cadrul altor acțiuni cu impact social.

Nu în ultimul rând, la reușita acțiunii de azi și-a adus contribuția în mod semnificativ compania Neomed SRL, furnizor autorizat de aparatură medicală.

Sistem antidecubit Antar – compus din pompă cu presiune reglabilă și saltea antidecubit.

La alternarea punctelor de contact cu pielea se face un masaj blând care permite o mai bună circulație a sângelui și o bună oxigenare a țesuturilor, prevenind astfel formarea escarelor (leziunilor de decubit).

Sistemul este silențios și economic, uşor de instalat, utilizat și întreținut.

loading...