Reabilitarea pasajului Palatului Vulturul Negru se apropie de final. (FOTO)
Stiri Oradea

Reabilitarea pasajului Palatului Vulturul Negru se apropie de final. (FOTO)

Reabilitarea fațadelor interioare şi a acoperişului de sticlă din pasajul Palatului Vulturul Negru se apropie de final, lucrarea completă urmând să fie gata până la finele lunii iulie.

Firma executantă a lucrărilor este S.C Constructorul Sălard S.R.L, iar valoarea totală a lucrărilor este de 6.783.529,93 lei cu TVA.

Față de aspectele prevăzute în contractul de lucrări, care a presupus lucrări de consolidare, restaurare și conservare incluse în faza I a prezentei investiții, în urma lucrărilor de investigare efectuate au rezultat informații suplimentare asupra stării monumentului de arhitectură, care au dus la necesitatea executării unor lucrări noi, și anume: intervenţii structurale la șarpanta și învelitoarea de la pasajul Vulturul Negru,  intervenții arhitecturale la parament, dar și intervenții la picturile de pe fațadele pasajulului Vulturul Negru.

Suprafaţa de pictură estimată a fi conservată şi completată în prima etapă a fost suplimentată în urma investigaţiilor efectuate cu 17,14 mp, respectiv 552,86 mp. În urma executării lucrărilor de decopertare (desfacere) din gangul de acces din str. V. Alecsandri (amânate şi datorită lucrărilor de refacere pasaj) au fost dezvelite mai multe niveluri de straturi picturale, care au necesitat  analiza din partea specialistului care a elaborat studiul de parament.

Totodată, la solicitarea istoricului care a coordonat lucrarea de reabilitare de comun accord cu proiectantul, s-a modificat soluția de închidere a casei de scară – intrarea la Federația Patronilor, prevăzută inițial în proiect cu parapet și tâmplărie din lemn, în sticlă securizată pe structură metalică. S-a optat pentru această modificare din următoarele motive: tâmplăria inițială a fost înlocuită, deci nu exista un model pentru reconstituire; această modificare răspunde și solicitării beneficiarului de a închide accesul în casa scării cu uși, cea din dreapta pentru utilizatorii de la etaj și cea din stânga pentru un spațiu care se va amenaja la cota parterului. Și această închidere a casei de scară de la intrarea la Federația Patronilor va fi încheiată până la finalul lunii următoare.

Termenul de execuție a lucrării a fost  30.06.2017, dar având în vedere problemele neașteptate apărute pe parcurs, urmează ca aceasta să fie terminată până la data de 28 iulie 2017, dată până la care se va înlocui planșeul corpului F și  se va finaliza intrarea din pasaj spre Federația Patronilor.

 

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...