Reabilitarea Palatului Moskovits Miksa, din Oradea, aproape de final (FOTO)
Stiri Oradea

Reabilitarea Palatului Moskovits Miksa, din Oradea, aproape de final (FOTO)

Lucrările de restaurare a fațadelor Palatului Moskovits Miksa, începute în ianuarie 2016, sunt finalizate în proporție de 80%, urmând să fie încheiate până la data de 30 octombrie 2017. Acestea sunt realizate în cadrul Programului Multianual pentru Reabilitare Fațade, restaurarea fiind executată de S.C.Abed Nego Com S.R.L.

Lucrările sunt realizate de Primăria Oradea din bugetul propriu al instituției. Din valoarea totală a lucrărilor, care este de 667.439,86 lei, Primăria Oradea acoperă 20%, urmând ca diferența sumei să fie recuperată de la proprietarii imobilului. Lucrările au fost aprobate prin H.C.L. nr. 663/2015 și H.C.L. nr. 718/2016.

Clădirea în stil Art Nouveau (Secession) este compusă dintr-un imobil construit în jurul anului 1900, la intersecția străzii Republicii cu Parcul Traian, în jurul unei curți interioare, acest tip de clădire fiind des întâlnit in acea epocă. Imobilul are spații comerciale la parter și apartamente la etaje.

Fațadele dinspre străzile Parcul Traian și Republicii sunt aproape finalizate, exceptând zona turnului, care, după consolidarea structurii de rezistență de la balconul I, necesită montarea unor elemente decorative. Urmează să fie executate lucrările la cele două case de scară (principala și secundara) și la intrarea principală în palat (intrarea dinspre Parcul Traian).

Ne găsiți și pe Google News