Proiectul „Bursa Talentelor” – a 4-a editie, incepe azi. Aplica pentru o bursa de 4.500 de lei
Informatii utile

Proiectul „Bursa Talentelor” – a 4-a editie, incepe azi. Aplica pentru o bursa de 4.500 de lei

Azi, 4 Octombrie, Fundaţia Comunitară Oradea lansează cea de a patra ediție a proiectului ”Bursa Talentelor”. Prin programul Bursa Talentelor, Fundația Comunitară Oradea încurajează performanța celor înscriși într-o formă de învățământ, talentați indiferent de domeniu (științe exacte, științe umane, arte, sport etc.) Susținem tinerii cu idei de proiecte care aduc un plus de valoare în comunitatea bihoreană. Oferim atât suport financiar cât și consiliere în implementarea proiectelor (lucrări de cercetare de orice fel, proiecte ce au ca scop final realizarea unor produse noi, lucrări de diplomă/doctorat, articole sau cărți, cercetări de piață, participare la competiții etc.)

Astfel, se are în vedere acordarea anuală a unui număr de minim 5 burse în valoarea de aproximativ 4.500 lei/bursă.
De la prima ediţie (care a avut lansarea în anul 2013) până în prezent, am oferit 23 de burse în valoare totală de 182.989 ron. Fondurile au provenit din finanțări oferite de peste 147 de companii și donatori individuali, numărul beneficiarilor depășind 8500 de persoane.

În cadrul Bursei Talentelor, beneficiarii selectați pentru a primi o bursă vor participa și își vor susține proiectele în bursa-talentelor-2016-fundatia-comunitara-oradeacadrul evenimentului anual organizat de Fundația Comunitară Oradea prin care sunt premiate companiile bihorene care s-au implicat în activități de responsabilități socială. Gala

Responsabilității Sociale Corporative este un eveniment în care se întâlnește cererea de burse cu oferta sponsorilor (companiile sau donatorii individuali) care doresc să susțină financiar proiectele tinerilor.

Fundația Comunitară Oradea va invita companii interesate a se implica în finanțarea proiectelor, respectiv acordarea burselor în timp ce bursierii vor organiza standuri de prezentare a propriilor proiecte.

Toţi cei interesaţi de programul Bursa Talentelor îşi pot înscrie proiectele până la data de 9 noiembrie 2016, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea:

Reamintim care au fost cele 10 proiecte finanţate în anul 2015:

1. Din cer, despre pământ – Secession Urban Art
Un proiect care promovează oraşele Oradea şi Beiuş prin trei activităţi: clipuri video de valorificare a arhitecturii oraşului Oradea, două zile de acţiuni de artă urbană organizate în Piața Unirii din Oradea cu participarea elevilor de la Liceul de Arte Oradea având tema „Arhitectura secession”, clipuri de promovare a întreg oraşului Beiuş.

2. Light runaway – Pista luminii
Iniţiativă de reabilitare a pistei de alergare din Salonta care s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria orașului Salonta, acțiune încheiată cu organizarea unui concurs de alergare nocturnă. Participarea la concurs s-a făcut în baza unei donații, astfel s-au adunat 3.450 lei care au fost direcționații către două familii cu copii afectați de boli grave.

3. Be $mart
Proiectul Be $mart s-a derulat pe parcursul a trei luni, în cinci localități (Oradea, Beiuș, Tinca, Salonta, Marghita) și a oferit oportunitatea unui număr de 750 de elevi din mediul rural, semi-urban și urban de a participa la un program de formare şi pregătire pe tema educaţiei financiare.

4. Rising stars
Înfiinţarea unui cerc de astronomie pentru elevii din Salonta, prin intermediul căruia se oferă un cadru care să permită acumularea şi completarea cunoştinţelor despre astronomie. În cadrul cercului a fost achiziționat un telescop performant, ce le permite membrilor acestuia să desfășoare activități practice de astronomie.

5. Tu cum te priveşti în oglindă?
Un program dedicat adolescenţilor, care a constat în terapii de grup gratuie pentru 16 liceeni. În cadrul ședințelor au fost adresate problemele legate de anxietatea socială şi atitudinea negativă faţă de aspectul fizic. Proiectul este în curs de derulare și urmează să fie completat cu ateliere de orientare în carieră pentru cei 16 liceeni participanți.

6. Programarea hibridă a roboţilor
S-a conceput și contruit un robot împreună cu softul de funcționare a acestuia. Este în curs de realizare un program de adaptare pentru folosirea interfaței umane în scopul utilizării robotului cu ajutorul unei mănuşi. Produsul final va fi multiplicat și donat unor școli cu profil real.

7. Teatrul micului beiuşean
Proiectul a avut ca scop redeschiderea Teatrului din Beiuş. S-a format o trupă de teatru amator compusă din elevi și studenți din Beiuș și a avut loc punerea în scenă a spectacolului Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery, avându-i în distribuţie pe aceşti tineri actori. Reprezentațiile au avut loc de mai bine de trei ori cu casa închisă. Unul dintre spectacole a fost organizat cu scopul de a strânge fonduri pentru proiectul ”Pasiunea depășește granițele impuse de boală” din cadrul Swimathon 2016, prilej cu care s-au adunat peste 2.000 de lei din comunitatea beiușeană.
Trupa de teatru formată pregătește noi spectacole pentru publicul iubitor de teatru din Beiuș.

8. Alb şi negru – Club de şah
Înfiinţarea unui club de şah prin care elevii din Salonta beneficiază de lecţii de şah şi concursuri la nivel de campionat naţional. Întâlnirile au loc săptămânal, iar lunar se organizează concursuri pentru a fi testate cunoștințele acumulate.

9. Un tramvai numit speranţă
Un tânăr liceean a avut ideea inedită de a organiza două petreceri caritabile în tramvai. Sumele adunate, în valoare totală de 4.150 lei, au fost donate către Asociația Down Oradea și Asociația S.O.S Autism Bihor.

10. Viaţa e în mâinile tale
O caravană prezentă în liceele din judeţ pentru a informa şi educa tinerii cu privire la siguranţa rutieră, riscul consumului de alcool la volan şi purtarea centurii de siguranţă, prin proiectare de videoclipuri şi filme tematice.