Politistii au confiscat aproape jumatate de kg de aur, in Oradea, scos la vanzare, fara documente de provenienta
Stiri Oradea

Politistii au confiscat aproape jumatate de kg de aur, in Oradea, scos la vanzare, fara documente de provenienta

Aproape jumătate de kilogram de bijuterii din aur fără documente de provenienţă au fost confiscate de poliţiştii din Bihor, în urma unor acțiuni efectuate pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu metale și pietre prețioase. A fost aplicată o amendă de 20.000 de lei.

La data de 19 iulie a.c., poliţiştii specializați în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au ridicat în vederea confiscării 423 de grame de aur, reprezentând brățări și lanțuri de diferite mărci, deţinute şi oferite spre vânzare fără documente legale de proveniență.

Bijuteriile au fost descoperite la punctul de lucru al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Oradea, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiști pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu metale, pietre și aliaje prețioase.

Obiectele comercializate fără documente justificative, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Reprezentatul legal al societății, un bărbat, de 35 de ani, din Oradea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Ne găsiți și pe Google News