Politia Locala Oradea a inchis un bar, o casa de amanet si o florarie, ce functionau fara autorizatii
Stiri Oradea

Politia Locala Oradea a inchis un bar, o casa de amanet si o florarie, ce functionau fara autorizatii

În urma controalelor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial al Poliției Locale Oradea la societățile comerciale care desfășoară activități de alimentație publică pe raza Municipiului Oradea, s-au constatat următoarele:

Florăria Bouqouet” situată în Municipiul Oradea, Bulevardul Decebal, nr. 86, județul Bihor, aparţinând Întreprinderii Individuale Elekes Szilard Csaba, magazinul „Amanet și Consignație„ situat în Municipiul Oradea, Bulevardul Decebal, nr. 70/88 și „Bar Tarzan” situat în Municipiul Oradea, strada Margaretei, nr.41, județul Bihor, aparţinând Întreprinderii Individuale PINTIUŢA ADRIAN VASILE, nu dețin autorizație de desfășurare a activității.

Prin urmare, fiecare agent economic a fost sancționat contravențional cu amendă conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, pentru nedeținerea autorizației de desfăşurare a activităţii, eliberată de Primăria Municipiului Oradea.

Avînd în vedere faptul că agenții economici nu au deținut toate actele necesare pentru intarea în legalitate, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 actualizată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, art. 5, alin.1 şi art. 73, pct.1, s-a dispus suspendarea activităţii comerciale a celor trei unități – pentru  Florăria Bouqouet” și pentru magazinul Amanet și Consignație” pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 29.07.2017, iar pentru cafeneaua Bar Tarzan” – suspendarea pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 12.08.2017, până la intrarea în legalitate.

Poliţia Locală Oradea prin Compartimentul Control Comercial va continua verificarea autorizațiilor pentru desfășurarea activității de alimentație publică, urmând ca în cazul în care se mai constată şi alte abateri de acest gen să se propună măsura suspendării activităţii până la obţinerea autorizaţiei.

Ne găsiți și pe Google News