PNL declanseaza procedura de revocare a lui Victor Ciorbea, din functia de Avocat al Poporului
Politica

PNL declanseaza procedura de revocare a lui Victor Ciorbea, din functia de Avocat al Poporului

Liberalii vor declansa săptămâna viitoare demersurile de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a lui Victor Ciorbea, a anunţat joi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, dintre motivele invocate fiind că Ciorbea a politizat instituţia pe care o conduce şi s-a transformat într-un vasal al PSD.

”Am decis să începem demersurile de revocare din funcţie a Avocatului poporului. Domnul Victor Ciorbea nu respectă legea care stă la baza instituţiei Avocatului poporului. Domnul Victor Ciorbea a politizat această instituţie şi s-a comportat ca un vasal al PSD, ca un executant umil al intereselor PSD. Vom solicita începerea procedurilor de revocare şi să ajungă în funcţia de Avocat al poporului o persoană profesionistă, de probitate morală, o persoană care să respecte în primul rând oamenii”, a declarat Raluca Turcan.

Câteva din lucrurile care i se pot imputa sunt: lipsa de reacție pe ordonanța 55/2014 privind migrația primarilor, declarată neconstituțională de Curtea Constituțională; reacția exagerată, după 16 ani, de sancționare a unor norme care interzice persoanelor cu condamnări penale să facă parte din Guvern și, de asemenea, modul public în care Victor Ciorbea răspunde solicitărilor PSD în dispreț față de cetățenii pe care ar trebui să-i reprezinte în raport cu instituțiile statului, motiveaza deputatul Florica Chereches.

PNL va solicita birourilor permanente reunite ale celor două camere ale parlamentului să introducă pe ordinea de zi, într-o ședință de plen, revocarea lui Victor Ciorbea. Ulterior, pentru revocare, este nevoie de votul majorității parlamentarilor prezenți.

Astfel, locul va putea fi ocupat de un bun profesionist, om de bună credință, care să reprezinte cu adevărat poporul și nu interesele unui partid sau altul, a mai spus Florica Chereches

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...