Peste 80 de bicicliști au participat la a VIII-a ediție a proiectului ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă”
Diverse

Peste 80 de bicicliști au participat la a VIII-a ediție a proiectului ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă”

Peste 80 de bicicliști au participat în acest sfârșit de săptămână la a VIII-a ediție a proiectului ”Redescoperă Bihorul pe bicicletă”, concept dezvoltat de către Agenția de Management al Destinației Bihor începând cu 2016.

Conceptul evenimentului Redescoperă Bihorul pe bicicletă a pornit de la necesitatea popularizării unor zone cu potențial de dezvoltare turistică din Bihor și a cicloturismului, dar ca implementare turele au fost propuse mai ales ca mijloc de sprijin pentru dezvoltarea comunităților locale.

Plus 8 grade celsius, soare cu dinți, ceai cald și produse tradiționale

Sâmbătă participanții au pedalat pe al IV-lea traseu cicloturistic denumit ”Drumul bisericilor de lemn” cu o lungime de 22 de km. Evenimentul a început din curtea bisericii de lemn din Lazuri de Beiuș unde primarul comunei Gabriel Popa, împreună cu colegi din instituție și reprezentanți ai comunității locale, i-a întâmpinat pe turiști cu produse locale de sezon și ceai cald. Pe o masă frumos ornată au fost așezate vase din ceramică pline cu zacuscă, untură de porc, ceapă, dulceață de pere și prune. Startul s-a dat imediat după ce agentul șef adjunct de poliție Popovici Ionuț a recomandat bicicliștilor să circule în coloană, unul în spatele celuilalt, să poarte vestă reflectorizantă și cască.

Termometrele indicau 8 grade Celsius, iar Soarele își făcea prezența printre norii rămași pe cer, fapt ce anunța o zi însorită de sfârșit de octombrie. Pe bicicliștii pasionați de drumeții în natură nu i-au împiedicat condițiile meteorologice să pornească pe traseul propus.

Aceștia au pedalat, pe drum asfaltat, până la primul obiectiv propus și anume: biserica de lemn din Totoreni. Situat pe un deal în afara satului, monumentul istoric datează din secolul al XVII-lea, mai precis din anul 1697, fiind una dintre puținele biserici din Bihor care are și altă funcție pe lângă cea religioasă. Biserica de lemn din Totoreni a servit pe vremuri și ca loc de judecată, dovada fiind spațiul construit în exteriorul bisericii denumit ”perindele”. Acest spațiu deservea pentru detenția persoanelor care încălcau legea. După ce au ascultat istoria lăcașului de cult turiștii și-au astâmpărat foamea cu nuci, mere și struguri.

Ștergarele tradiționale o nouă metodă de împodobit biserica

A doua oprire a fost la biserica de lemn din Mierag, construită în mijlocul satului și înconjurată de cimitir. Interiorul bisericii i-a surpins oarecum pe turiști. Mulți se așteptau să vadă în interior pictură pe lemn și nu o splendidă expoziție de ștergare tradiționale. Datorită faptului că pictura originală a dispărut în timp, sau abia se mai putea vedea, localnicii din Mierag au decis să împodobească lăcașul,construit în anul 1756, cu prosoape țărănești țesute manual și decorate cu motive tradiționale sau scene biblice.

Până la biserica de lemn din Hinchiriș construită pe unul din dealurile ce desparte natural comuna Tărcaia de comuna Lazuri de Beiuș s-a pedalat în viteză. Vremea rece își spunea cuvântul. O parte dintre bicicliști, cei mai pătimași, ghidați de Sorin Brișcan au ajuns în sat pe traseul propus prin pădure, chiar dacă a fost mai greu de parcurs pe alocuri. Accesul până la biserică s-a făcut pe jos, pe o potecă din spatele gospodăriilor din sat. Biserica de lemn din Hinchiriș a fost grav afectată de furtuna din această vară, o parte a acoperișului împreună cu crucea de pe turlă fiind smulse de vântul puternic. Cu toate acestea, interiorul frumos decorat a fost imortalizat de turiștii care i-au trecut pragul. Tot aici, după ce au gustat cozonac, tarte cu gem sau plăcinte cu brânză, cicloturiștii au avut ocazia să afle că sunetul clopotului unei biserici are și rolul de a anunța comunitatea despre evenimentele din zonă.

Povești de viață în curte la Veselina Sandra din Cusuiuș

Noutatea acestei ture de bicicletă a constituit-o vizitarea gospodăriei celei mai vârstnice persoane din satul Cusuiuș. Bicicliștii au umplut pe rând micuța casă a  Veselinei Șandra (96 ani). Aceasta, după ce i-a întreținut cu povești de viață impresionante, le-a arătat mica ei ”colecție” de țesături. Cu ochii plini de lacrimi gazda turiștilor a scos dintr-o veche ladă de lemn primită de la tatăl ei, rochia de mireasă și cămășile cusute manual.

Finalul turei s-a încheiat în curtea bisericii de lemn din Lazuri de Beiuș. Cu câte o cană de ceai cald în mână oaspeții au fost invitați de preotul paroh să viziteze frumoasa biserică. În interior au putut admira iconostasul, ușile împărătești pictate de zugravi autohtoni în urmă cu câteva sute de ani, precum și altarul sculptat în totalitate în piatră. Adunați în jurul unei mese pline cu produse tradiționale, 20 dintre participanții la această tură au primit în urma tombolei câte un tricou inscripționat cu sloganul ”Discover Bihor”. 

Traseele cicloturistice – avantaj pentru comunitățile locale

Agenția de Management al Destinației Bihor și-a propus să identifice alături de asociațiile locale cât mai multe trasee cu potențial turistic. Din anul 2016 de când a fost lansat acest proeict au fost identificate nu mai puțin de 7 trasee cicloturistice cu o lungime de peste 200 de kilometri, pe parcursul cărora pot fi vizitate 15 biserici de lemn, trei arii protejate, crame locale, case tradiționale, cascade și peisaje naturale și pot fi degustate produse locale gătite după rețete tradiționale.

Cele șapte trasee au fost concepute astfel, încât să genereze, emoții și amintiri, pentru ca participanții să fie tentați să se întoarcă acolo, iar comunitatea să beneficieze de fluxul turistic generat. Este o proiecție pe termen lung, iar succesul depinde într-o măsură covârșitoare de implicarea comunităților locale, a administrațiilor publice și a mediului privat, astfel încât să ofere vizitatorilor, pe lângă experiențele de poveste și facilități sau produse locale, care să genereze venituri la nivelul microdestinației.

Organizatorii acestui eveniment au fost Agenția de Management al Destianției Bihor, Asociația Filantropia Oradea, Asociația Unanimis Oradea, primăria comunei Lazuri de Beiuș cu sprijinul comunității locale și al IPJ Bihor, Serviciul Poliției Rutiere, Poliția Municipiului Beiuș.

Foto: Turjuc Lucian

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...