Orasul din Romania care-si respecta patrimoniul arhitectural si valorile istorice
Stiri Oradea

Orasul din Romania care-si respecta patrimoniul arhitectural si valorile istorice

Primarul Ilie Bolojan a anunţat într-o conferinţa de presă ca va introduce în dezbaterea publică strategii şi măsuri care ţin de dezvoltarea economică a oraşului Oradea şi a centrului istoric.

Propunem un set de măsuri care să stimuleze dezvoltarea oraşului şi în principal zona de centru istoric, care să facă oraşul mai prosper. Trebuie să accelerăm dezvoltarea oraşului, altfel nu vom putea recupera întârzierile faţă de alte ţări”, a spus primarul Ilie Bolojan

În cadrul acestor strategii, o componentă importantă este reabilitarea faţadelor din centrul istoric. „Având în vedere că în zona centrului istoric la aproape clădirile sunt documentaţii pregătite sau se lucrează la reabilitarea faţadelor, unele fiind deja finalizate, vom extinde zona de reabilitarea a faţadelor clădirilor”, a mai spus Ilie Bolojan.

Astfel, programul de reabilitare a acestor faţade se va extinde şi asupra străzilor adiacente (de ex. str. Libertăţii, Parcul Traian, M. Eminescu, R. Ciorogariu, T. Moşoiu etc), aplicându-se aceleaşi facilităţi ca şi la clădirile din centrul istoric care au intrat până acum în programul de reabilitare al municipalităţii.

Reabilitarea clădirilor de patrimoniu din zona centrală rămâne în continuare un obiectiv important pentru Primăria Oradea, deoarece ne dorim un centru istoric distinctiv european, cu clădiri frumos reabilitate, spații pietonale generoase, piste de biciclete, evenimente de calitate și acțiuni de divertisment”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Citeste si: Oradea continua dezvoltarea. Prin SIDU Oradea, municipalitatea pregateste proiecte ambitioase. Care sunt acestea

În prezent, în Oradea, au fost reabilitate un număr de 8 cladiri şi exista în lucru reabilitarea mai multor clădiri din zona centrală şi anume:

  • Iosif Vulcan nr. 4-6,
  • Republicii nr. 31
  • Piaţa Ferdinand nr. 3
  • Vasile Alecsandri nr. 3 (Casa Roth), 
  • Vasile Alecsandri nr. 7,
  • Iosif Vulcan nr. 2 (Casa Kolozsvary).

La care se adaugă clădirea Sinagogii Ortodoxă „Hinech Neorim”, situat în Oradea, str. Primăriei nr. 25 si fosta clădire a Vămii Oradea

Ne găsiți și pe Google News