Oradea si Baile Felix in top 3 destinatii cele mai cautate de turisti in 2016. VIDEO
Turism

Oradea si Baile Felix in top 3 destinatii cele mai cautate de turisti in 2016. VIDEO

Delta Dunării, Mamaia şi Oradea-Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turişti în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni şi pentru un număr de cel puţin trei zile de vacanţă. Per total, vânzările pentru destinaţii româneşti prin agenţiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% faţă de vara trecută, datorită investiţiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, zone de divertisment şi relaxare, dar şi conjuncturii internaţionale, care a determinat un număr mai mare de români să îşi petreacă vacanţa în ţara lor, transmite ANAT, intr-un comunicat.

În staţiunile balneare, unde în ultimii cinci ani au fost refăcute 34 de hoteluri și două au fost construite, turiștii sunt din ce în ce mai atrași de programele de relaxare, prevenție sau tratament diversificate oferite de hotelieri.  Pachetul mediu a fost vara aceasta de 821 de lei/persoană, față de 667 de lei/persoană, vara trecută, la un sejur mediu de șapte zile. Top cinci stațiuni balneare vândute de turoperatori e dat de Băile Felix, Călimănești – Căciulata, Băile Herculane, Sovata, Covasna.

”Turismul balnear se deplasează din zona de tratament medical către cea de prevenţie şi relaxare şi nu numai pentru pacientul propriu zis, ci şi pentru familia acestuia, care doreşte o experienţă de leisure în staţiunile balneare, oferită din ce în ce mai mult de hoteluri”,  declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

ANAT este asociația nationala a agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați  și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...