Oradea imbraca haine de sarbatoare. Cum va arata iluminatul de sarbatori si cand vor fi pornite luminile
Stiri Oradea

Oradea imbraca haine de sarbatoare. Cum va arata iluminatul de sarbatori si cand vor fi pornite luminile

De la 1 noiembrie, Primăria Oradea a început montarea instalațiilor specifice iluminatului de sărbători, pregătind astfel orașul pentru sărbătorile de iarnă care se apropie.

Astfel, Oradea va fi împodobită cu 14 km de ghirlande și circa 300 medalioane și figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini. Acestea vor avea diferite forme de brăduți, fulgi de nea, steluțe, reni, oameni de zăpadă.

Iluminatul de sărbători va fi realizat pe toate bulevardele din municipiu, la toate intrările și ieșirile din oraș, pe principalele artere de circulație, pe poduri, în parcuri, dar  și în piețe.

Orașul va fi îmbrăcat în lumină începând cu data de 30.11.17, la ora 18.00, când va avea loc pornirea oficială a instalațiilor luminoase odată cu deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Unirii.

Valoarea lucrărilor și componentelor aferente iluminatului public de sărbători este de circa 500.000 euro, realizarea instalaţiilor electrice luminoase fiind asigurată de către firma SC Luxten Lighting Co SA gratuit, conform contractului de concesiune.

De menționat că, pentru toate instalațiile luminoase sunt utilizate becuri LED, al căror consum de energie electrică este mult mai redus, respectiv cu circa 50% față de becurile normale.

Foto: arhiva

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...