Ministrul Transporturilor: Vom circula pe Autostrada Transilvania (A3) de la Oradea la Cluj, pana in 2020
Stiri Oradea

Ministrul Transporturilor: Vom circula pe Autostrada Transilvania (A3) de la Oradea la Cluj, pana in 2020

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Oradea, că proiectul autostrăzii Suplacu de Barcău-Borș va fi împărțit în trei sectoare, care se vor licita separat, pentru a se evita atribuirea lucrării către „un constructor neserios” și a adăugat că, până la finele anului 2020, se va putea circula pe autostradă între Oradea și Cluj.

În cursul serii de ieri (joi-n.r.) s-a transmis către ANAF pentru a fi evaluat și ridicat pe sistemul SEAP tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borș. Proiectul, în valoare de un miliard, va fi împărțit în trei secțiuni, se vor licita separat, pentru a nu mai avea și pentru a întâmpina problemele pe care le-am avut anii trecuți, când am avut un constructor neserios„, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul și-a exprimat convingerea că astfel va exista o mobilizare mult mai bună și nu se vor bloca lucrările, precizând totodată că „firma neserioasă” se află pe lista neagră și nu va mai putea participa la licitații timp de doi ani.

Acesta este mecanismul cu care vom lucra de acum înainte în cadrul ministerului Transporturilor. Nu ne vom opri aici, vom mediatiza foarte intens inclusiv lista contestatarilor de meserie. Vom ține la termen și calitatea lucrărilor, nu mai facem rabat la acestea în relația antreprenor — stat”, a precizat ministrul.

Ștefan Ioniță, directorul general al Companiei Naționale Administrare a Infrastructurii Rutiere, a precizat sectorul bihorean al autostrăzii a fost împărțit în trei loturi „cu mare atenție pentru racordarea cu viitoarea autostradă ungară”, pentru care este prevăzut un prim sector de cinci kilometri care să facă legătura între graniță și localitatea Biharia.

Noi spunem că, prin termenele pe care le-am impus (…) pentru un prim sector de cinci kilometri, care să facă legătura între graniță și Biharia, cu descărcare în Biharia, în DN 79, să fie gata chiar înainte ca partea ungară să ajungă la graniță, urmând celelalte sectoare de 25, respectiv 30 de km. Un prim sector Suplacu de Barcău-Chiribiș este într-o stare de 50%, are ca termen șase luni pentru proiectare, 18 luni execuția. Le-am gestionat în așa fel ca să avem succes, termenele sunt stipulate clar în contract. Am avut autorizație de construcție când a fost antreprenor Bechtel, de aceea cred că și autorizația va merge mai repede. Estimăm că până la finele anului vom avea antreprenori, astfel încât, coroborate termenele, în 24 de luni, să avem întreg sectorul gata. Între Oradea și Cluj, așa cum v-a spus și domnul ministru, vom circula până la finele anului 2020„, a declarat Ștefan Ioniță.

Cu același prilej, ministrul Transporturilor a anunțat, în urma discuțiilor purtate cu Ioan Mang, deblocarea unor proiecte importante de infrastructură din județ, precum variantele ocolitoare pentru orașele Aleșd, Ștei, Salonta, Săcueni, precum și modernizarea liniei de cale ferată între Oradea și Cluj-Napoca.

Sursa: Agerpres

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...