Ministrul Educației a declarat ca scolile vor avea internet prin Wi-Fi (wireless)
National

Ministrul Educației a declarat ca scolile vor avea internet prin Wi-Fi (wireless)

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat azi, 07.03.2017, într-o conferință de presă ca școlile din țară vor fi dotate cu internet prin Wi-fi (wireless) și nu doar „internet la punct fix”.

În momentul de față, din punct de vedere al logisticii informatice, toate școlile din România sunt conectate la internet, dar vorbim de o conectare punct fix. Avem un proiect în programul de guvernare și îl pregătim chiar acum pentru a fi finanțat din fonduri europene, care se numește ‘Campusul Școlar’. Deci în școlile unde nu avem Wi-fi vor fi instalate echipamente corespunzătoare, astfel încât să avem posibilitatea ca toate școlile, peste patru ani, să fie conectate la internet din clasă, nu ca punct fix. Pentru aceasta avem și în buget prevăzuți bani pentru dotarea acestor școli, iar banii aceștia vor merge spre școlile din mediul rural, pentru că unele ori nu au, ori au echipamente depășite„, a declarat ministrul.

De asemenea, ministrul a mai afirmat ca ar putea fi luată în calcul posibilitatea aducerii de la universități în școli a calculatoarelor care se schimbă, acolo unde unitățile de învățământ nu dețin astfel de aparatură pentru a se putea derula orele de Tehnologia Informației și Telecomunicației.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...