Masuri liberale pentru dezvoltarea turismului si a agriculturii in judetul Bihor
Politica

Masuri liberale pentru dezvoltarea turismului si a agriculturii in judetul Bihor

Este o realitate că interesele judeţului Bihor au fost promovate numai când la guvernare s-au aflat partide de dreapta: atunci s-au pus bazele marilor investiţii în Oradea şi Bihor. Consecvent principiului că dezvoltarea asigură bunăstarea, candidaţii PNL Bihor urmăresc ca domenii prioritare dezvoltarea infrastructurii, crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, dezvoltarea educaţiei, sănătăţii, turismului, agriculturii şi cadastrului. Eforturile în acest sens pot avea succes dacă vor fi susţinute de un guvern format din oameni competenţi, oneşti şi cu viziune, de un premier ca Dacian Cioloş.

Candidatul PNL Bihor la Camera Deputaţilor, Gavrilă Ghilea, se angajează să activeze în următorii patru ani pentru dezvoltarea turismului bihorean prin:

  • Elaborarea şi aplicarea unei strategii unitare de dezvoltare, pentru crearea unei oferte integrate la nivelul judeţului ca destinaţie turistică, ceea ce presupune promovarea şi dezvoltarea serviciilor turistice, dar şi dezvoltarea infrastructurii de acces în judeţ, pentru susţinerea şi creşterea ofertei în turismul bihorean de toate felurile (balnear, montan, agroturism şi de aventură).
  • Maximizarea punerii în valoare a Oradiei ca destinaţie turistică după ce în 2015 municipiul a fost recunoscut drept „Capitala verde a României” şi „Cel mai frumos oraş din România”, iar în 2016 „Capitala Art Nouveau din România” şi „A doua cea mai convenabilă destinaţie turistică din România” (după Sibiu). Parlamentarii PNL Bihor vor susţine includerea Oradiei în programele europene de tip „City Break”, alături de Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Constanţa, precum şi legiferarea conceptului de „Destinaţie turistică de importanţă naţională şi internaţională” şi atribuirea lui mai multor obiective din Bihor: Oradea, Băile Felix, 1 Mai, Apuseni, Valea Ierului.
  • Vom elabora legislaţia necesară înfiinţării „Colegiului Român de Turism”, pentru pregătirea lucrătorilor şi managerilor din turism.
  • Promovarea unei legislaţii pentru recunoaşterea activităţilor de primire a turiştilor străini ca activitate de export, cu regim fiscal corespunzător (facilităţi).
  • Vom susţine turismul şi agroturismul prin asistenţa pentru crearea, înregistrarea şi protejarea brandurilor locale şi simplificarea procedurilor de autorizare pentru pensiunile cu până la 10 camere.
  • Vom îmbunătăţi legislaţia fiscală pentru deductibilitatea totală a cheltuielilor de promovare a unităţilor de turism la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale.
  • Susţinem turismul prin încurajarea accesării fondurilor UE pentru reabilitarea şi introducerea în circuit a patrimoniului istoric, cultural şi natural, dar şi pentru creşterea calităţii personalului şi promovarea brandurilor turistice zonale şi locale.
  • Vom stimula diversificarea surselor de finanţare a turismului prin parteneriate public-private pentru investiţii în infrastructura rutieră cu impact turistic.

„Ca deputat, voi urmări aceste obiective cu aceeaşi perseverenţă cu care am susţinut, în calitate de vicepreşedinte al CJ Bihor, iar apoi ca prefect şi senator alte investiţii majore din Bihor”, spune Gavrilă Ghilea, exemplificând câteva din contribuţiile sale la:

  • Modernizarea DJ 763 Sudrigiu-Boga-Pietroasa-Padiş
  • Modernizarea terminalului de pasageri şi aprobarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea Aeroportului
  • Extinderea centurii Oradiei de la două la patru benzi şi modernizarea unui sens de circulaţie pe Podul Densuşeanu
  • Obţinerea co-finanţărilor pentru reabilitarea Cetăţii Oradea şi a promenadei Crişului Repede, pentru începerea construcţiei campusului şcolar şi modernizarea DN19 Oradea-Satu-Mare şi DN79 Oradea-Arad.

Janos Kiss, pentru dezvoltarea agriculturii este necesara solutionarea prioritara a problemelor de cadastru

Pornind de la constatarea că în România situaţia terenurilor este în multe situaţii neclară şi acestea sunt fărâmiţate, avocatul beiuşean Kiss Janos, candidat la Camera Deputaţilor, consideră că pentru dezvoltarea agriculturii este necesară soluţionarea prioritară a problemelor de cadastru, prin subvenţionarea documentaţiilor necesare întabulării. Propunerea concretă este ca prima întabulare să se facă gratuit, pentru a stimula deţinătorii de terenuri să-şi înregistreze la Cartea Funciară dreptul de proprietate, dar şi diminuarea taxelor de timbru  pentru procesele de stabilire a dreptului de proprietate, partaj şi succesiune.

Cadastrarea este necesară şi pentru a avea o evidenţă clară a  terenurilor care formează domeniul public şi privat al unităţilor administrativ teritoriale, fără de care nu pot fi puse în aplicare planurile de dezvoltare a infrastructurii.

„Ca liberal, sunt convins că administraţia publică trebuie să fie nu un simplu colector de taxe sau un obstacol birocratic, ci un partener real al cetăţeanului”, afirmă Kiss Janos, motiv pentru care va propune o lege a sistemului integrat de eliberare, prelucrare şi arhivare a documentelor persoanelor, pentru debirocratizarea administraţiei aşa încât cetăţeanul să nu mai piardă timpul la cozi şi să nu mai fie obligat să completeze formulare greu de înţeles.

Un alt obiectiv e de a propune facilităţi pentru profesioniştii cu calificare superioară (medici, profesori, ingineri) care îşi desfăşoară activitatea principală în mediul rural. „Satul românesc se poate dezvolta accelerat şi durabil dacă tinerii specialişti sunt stimulaţi să lucreze şi să locuiască la sate”, spune Kiss Janos. Propunerea concretă este ca stimularea tinerilor specialişti să fie asumată nu doar de administraţiile locale, prin Hotărâri de Consilii Locale, ci prin politică de stat, prin legi.

Ne găsiți și pe Google News