La un pas sa moara, intr-un incendiu in propria casa, din cauza unei tigari lasata aprinsa
Stiri Bihor

La un pas sa moara, intr-un incendiu in propria casa, din cauza unei tigari lasata aprinsa

Marți, 29.03.2017, în jurul orei 21:46, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată pe strada Avram Iancu din Valea lui Mihai. Pentru gestionarea evenimentului a fost alertată Stația de Pompieri Valea lui Mihai, care a mobilizat la adresa indicată de apelant,  două echipaje de stingere cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi echipajul de paramedici al subunității.

          Ajunși la fața locului, pompierii militari paramedici au procedat la acordarea primului ajutor calificat unui bărbat aflat în curtea gospodăriei, în stare de inconștiență, care fusese evacuat din locuință de către fratele acestuia, proprietarul casei. În urma îngrijirilor de specialitate primite, starea victimei, care se intoxicase cu fum, s-a ameliorat, bărbatul, în vârstă de 47 de ani, fiind conștient în momentul sosirii la spital.

          Concomitent cu acțiunea de salvare a victimei evenimentului, pompierii militari au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta la dormitorul  locuinţei, spaţiul fiind inundat cu o mare cantitate de fum.

Incendiul a fost stins cu operativitate, înainte de a se propaga la întreaga locuinţă, pagubele fiind limitate la o canapea aflată în încăperea afectată de flăcări.

          În urma cercetării împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, s-a stabilit că acesta a fost generat, cel mai probabil, de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Foto: ilustrativ

Ne găsiți și pe Google News