Intalnire intre conducerea CFR si reprezentantii studentilor
National

Intalnire intre conducerea CFR si reprezentantii studentilor

La sediul CFR Călători a avut loc o întâlnire între conducerea companiei și asociaţiile studențești reprezentative din România. Invitației conducerii CFR Călători au răspuns: Robert Hermeneanu / Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (ASLS), Miron Țigănaș / Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Alin Grigore / Uniunea Studenților din România (USR).  

Scopul întâlnirii a fost acela de a analiza efectele directe ale aplicării HG 42/2017 și identificarea unor soluții pentru îmbunătățirea  cadrului în care studenții  călătoresc gratuit cu trenul.

Directorul General CFR Călători, Iosif Szentes, a declarat: „În cele 3 luni de la intrarea în vigoare a acestei facilități, peste 250.000 de studenți au efectuat aproximativ 400.000 de călătorii cu trenul. Este necesară responsabilizarea celor care aleg să beneficieze de acest drept. Ar fi în beneficiul tuturor pasagerilor, inclusiv al celor care plătesc biletul, să evităm  rezervările multiple de locuri. Aceste situații pot conduce la neajunsuri în vânzarea de bilete și la dimensionarea necorespunzătoare a  garniturilor”.

Alin Grigore, Președintele Uniunii Studenților din România: „M-am bucurat mult când am primit invitația la consultări din partea CFR Călători, pentru că acest lucru mi-a demonstrat faptul că în aceste demersuri pe care ne dorim să le inițiem, de fluidizare a traficului feroviar pentru studenți și de îmbunătățire a condițiilor pentru aceștia, nu suntem singuri ci din contră avem un partener chiar în CFR. De asemenea ne dorim ca transmiterea Registrului Matricol Unic către CFR Călători să fie urgentată, iar astfel studenții să își poată achiziționa online biletele de călătorie.

Ambele părți au semnalat problema aglomerației și necesitatea suplimentării trenurilor în zilele în care studenții călătoresc cel mai des. Primii pași au fost făcuți de CFR Călători prin creșterea la capacitate maximă a numărului caselor de bilete deschise în gările marilor orașe în perioadele de vârf și introducerea de vagoane suplimentare pe cele mai solicitate rute.

De asemenea, pentru ca toți pasagerii să poată  beneficia de o călătorie civilizată, conducerea CFR Călători a lansat asociațiilor studențești invitația de implicare activă în campaniile de responsabilizare civică: Trenul meu, al tău, al nostru!? și Trenuri curate – călătorii minunate, campanii deja aflate în desfășurare.

Toți participanții la întâlnire au fost de acord asupra necesității continuării, cu prioritate, a demersurilor pentru intrarea în posesie a datelor necesare din Registrul Matricol Unic. Acest lucru ar conduce la posibilitatea procurarii online sau de la automatele de bilete si ar reduce aglomeratia de la case. De asemenea, s-a discutat despre continuarea demersurilor de achiziționare vagoane noi, parcul activ al CFR Călători fiind unul limitat care nu poate face față, în condiții decente, traficului crescut care se înregistrează în ultima perioadă.