Indicatoare, placute informative si panouri de ghidaj turistic vor impanzi orasul prin proiectul CITYWALK
Stiri Oradea

Indicatoare, placute informative si panouri de ghidaj turistic vor impanzi orasul prin proiectul CITYWALK

Primăria Oradea anunță că în 27 septembrie 2016, Comisia de Monitorizare a Programului Transnațional Dunarea a aprobat  finanțarea proiectului “CITYWALK” .

Acest proiect va fi implementat în cadrul unui parteneriat format din 13 parteneri din 9 țări, respectiv Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Slovacia, România, Cehia, Austria și Serbia. Liderul de parteneriat al acestui proiect este Centrul de Cercetare Știintifică Bistra Ptuj din Slovenia, Primaria Municipiului Oradea fiind singurul partener de proiect din Romania.

Proiectul “CITYWALK” vine în ajutorul orașelor din regiunea Dunării pentru  reducerea emisiilor de CO2 și de zgomot, în favoarea unor orașe mai sigure, în care traiul de viață este unul ridicat. Totodată, datorită unei viitoare dezvoltări a sustenabilității mobilității urbane în transportul mixt se impune încurajarea formelor active ale transportului, cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta. Obiectivul general al acestui proiect este îmbunătățirea condițiilor zonelor destinate mersului pe jos, acestea aducând ulterior beneficii asupra mediului, beneficii economice și de sănătate. Acest concept este unul important în designul urban durabil.

Bugetul total al proiectului este de 2.380.492,20 euro, bugetul alocat Primăriei Municipiului Oradea fiind de 172.500 euro, din care:

  • Fonduri nerambursabile 85% – 146.625 euro;
  • Co-finanțare națională 13% – 22.425 euro;
  • Contribuția Municipiului Oradea 2% – 3.450 euro.

Primaria Oradea, ca partener în acest proiect, va implementa următoarele activități pilot pentru a-și atinge scopul propus, și anume creșterea gradului de utilizare a diferitelor forme de mobilitate, în special forme active ca mersul pe jos:

  • – elaborarea documentației tehnico-economice pentru extinderea zonelor pietonale din centrul orașului, respectiv documentația pentru transformarea străzii Aurel Lazăr în zonă pietonală, cu o lungime de aproximativ 200 m.
  • – montarea unor indicatoare care să ofere informații precum: localizarea atracțiilor turistice principale, distanțele de mers pe jos către principalele atracții ale orașului, trasee turistice pietonale și timpul alocat mersului pe jos până la diversele atracții turistice:
  • – 3 indicatoare tip arcadă la cele 3 mari intrări în oraș dinspre zonele Borș, Cluj si Arad;
  • – plăcuțe informative aplicabile pe clădiri;
  • – panouri de ghidare aplicabile pe clădiri;
  • – panouri de ghidare înrămate;
  • – panouri cu puncte de informare.

Proiectul va demara în luna decembrie, iar implementarea proiectului va dura 30 de luni.

Primăria Oradea va implementa acest proiect în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune.

Foto: Bogdan Pater

Ne găsiți și pe Google News