Ilie Bolojan: Oradea are nevoie de mai multe spatii verzi, piatete si locuri de joaca
Stiri Oradea

Ilie Bolojan: Oradea are nevoie de mai multe spatii verzi, piatete si locuri de joaca

Obiectivul Primăriei Oradea este ca oriunde ar locui un cetățean în Oradea, să aibă cel mult 500 de metri de mers pe jos până la cel mai apropiat loc în care se poate întâlni cu alți oameni, poate socializa sau se poate relaxa.

Am făcut un studiu pentru întreg orașul și am identificat câteva zone pe care ne vom concentra atenția în perioada următoare, astfel încât terenurile pe care le avem azi la dispoziție sau terenurile pe care le putem prelua prin cumpărări sau  prin exproprieri să le putem reda cetățenilor, extinzând spațiile verzi ale municipiului, construind piațete publice, amenajând locuri de joacă”, a arătat primarul Ilie Bolojan. Spre exemplu, în perioada următoare va fi modernizată strada Barcăului, unde urmează să fie creat coridorul verde Ioşia.

Municipalitatea a identificat şi alte zone din oraş care vor putea fi transformate în spaţii verzi: Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, precum şi străzile Morii şi Bumbacului. În cartierul Nufărul, între Parcul Salca şi complexul Lotus urmează să înceapă lucrările la Parcul Sportiv Salca.

De asemenea, transformarea zonei centrale intr-o zona preponderent pietonala este unul din proiectele de suflet ale primarului, el incurajand mereu scoaterea circulatiei auto din centrul orasului.

Primăria Oradea își dorește să aibă un centru istoric european, în care să fie descurajată circulația mașinilor și să fie încurajată circulația pietonală, astfel încât oamenii să aibă toate condițiile să socializeze, să stea pe terease, să se plimbe în liniște, să circule cu bicicleta, bucurându-se astfel de toate frumusețile pe care le are orașul. În acest fel insistăm pe o creștere a calității vieții în municipiul nostru”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Citeste si: Prioritatile primarului Ilie Bolojan, pentru Oradea, in 2017

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...