Greva generala in toate spitalele din tara, stabilita pe 31 octombrie
National

Greva generala in toate spitalele din tara, stabilita pe 31 octombrie

Advertisement

Presedintele Sanitas, Leonard Barascu, a anuntat  ca, daca nu se ajunge la nici o solutie cu autoritatile, atunci toate spitalele din tara vor intra in greva in data de 31 octombrie 2016

Acesta a precizat că Sanitas și-a stabilit un calendar de măsuri și proteste premergătoare grevei din 31 octombrie.

Conform acestui calendar, în fiecare zi de marți va fi organizată câte o acțiune denumită generic „O marți a Sanitas”.

„Începând de astăzi, Consiliul Național a hotărât să începem strângerea de semnături în întreaga țară pentru a putea declanșa conflictul de muncă. Astfel, pe 20 septembrie vom picheta Ministerul Muncii cu peste 200 de oameni, pe 27 septembrie vom picheta Ministerul Finanțelor Publice tot cu 200 de oameni, iar pe 4 octombrie vom picheta Ministerul Sănătății cu peste 200 de oameni”, a spus Leonard Bărăscu.

Potrivit sursei citate, în data de 11 octombrie, membrii Sanitas vor picheta Parlamentul României în speranța că acolo vor găsi o rezolvare a problemelor care nu au putut fi soluționate de Guvern, respectiv de Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.

„Pe 12 octombrie avem o grevă japoneză cu purtarea de banderole, iar în data de 19 octombrie vom avea o grevă de avertisment cu încetarea activității timp de două ore, dimineața între orele 8:00 — 10:,00”, a mai spus președintele Sanitas.

Acesta a ținut să transmită însă un mesaj pacienților că pe timpul grevei de avertisment vor putea fi tratați „chiar mai bine decât în alte zile” și că nu trebuie să-și facă probleme.

„Foarte important pentru starea sistemului de sănătate din România, și sperăm să nu se ajungă aici, pe 31 octombrie vom declanșa o grevă generală”, a mai precizat Bărăscu.

Conform prim-vicepreședintelui Sanitas, Marius Sepi, sindicaliștii din sănătate ar renunța la acest calendar de revendicări dacă s-ar rezolva toate cerințele venite din partea membrilor din întreaga țară.

„Dorim ca întreg personalul TESA să fie introdus în Ordonanța 20, să se rezolve problema salarială pentru cei 1.800 de funcționari publici din direcțiile de sănătate care au fost excluși din această Ordonanță, pentru colegii din creșe și grădinițe. Dorim rezolvarea de urgență a diferențelor de salarizare între medicii din spitalele clinice și neclinice precum și dintre asistentele medicale în funcție de studiile pe care le au — superioare sau postliceale”, a precizat Sepi.