Gavrila Ghilea: Analizele medicale gratuite „ard” buzunarele asiguraţilor
Politica

Gavrila Ghilea: Analizele medicale gratuite „ard” buzunarele asiguraţilor

Într-o întrebare adresată, în această săptămână, lui Marian Burcea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, deputatul liberal Găvrilă Ghilea a semnalat faptul că majoritatea furnizorilor de servicii medicale paraclinice care se află sub contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bihor raportează epuizarea plafoanelor pentru efectuarea analizelor medicale gratuite încă din primele zile ale lunii, astfel încât, de acest regim nu beneficiază decât un număr foarte mic de pacienţi, care s-au înscris pe liste de aşteptare întocmite cu şase până la opt săptămâni în urmă.

Parlamentarul bihorean mai susţine că, nu de puţine ori, biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice eliberat de medicul de familie expiră în acest interval, devenind inutilizabil de către pacient, documentul având valabilitate de maximum 30 de zile – cu excepţia unor boli cronice, cand valabilitatea acestuia este de 60 de zile.

„În aceste condiţii, majoritatea pacienţilor, deşi contribuabili oneşti la bugetul CNAS, sunt nevoiţi să efectueze investigaţiile paraclinice contracost, iar tarifele practicate de furnizorii acestora sunt considerabile chiar şi pentru persoane cu venituri medii”, precizează Găvrilă Ghilea, solicitând preşedintelui CNAS să prezinte un pachet de măsuri de eficientizare a relaţiei acestei instituţii cu furnizorii de servicii paraclinice, astfel încât bugetele alocate pentru compensarea investigaţiilor de laborator şi imagistice să nu se epuizeze încă din primele zile ale lunii.

Ne găsiți și pe Google News