European Music Open – editia a II-a, 2017 in Oradea
Evenimente

European Music Open – editia a II-a, 2017 in Oradea

Primăria Municipiului Oradea, cu sprijinul domnului Alexandru Badea, al Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea, Teatrului de Stat „Regina Maria”, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea şi al Muzeului Ţării Crişurilor, organizează ceea de-a doua ediție a festivalului cultural de talie europeană, intitulat European Music Open.

Festivalul se va desfăşura în trei locaţii reprezentative din Oradea (Teatrul Regina Maria, Muzeul Țării Crișurilor, Basilica Romano-Catolică, ) timp de 5 zile, în perioada 7-11 iunie 2017.

Detalii privind acest eveniment au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă de către organizatorii evenimentului, Alexandru Badea – tenor, Mihai Jurca –  directorul executiv al Asociaţiei de Promovare a Turismului și doi dintre artiștii care vor participa la festival: Renato Zanella, balerin și coregraf, precum și Andras Palerdi, solistul Operei de Stat din Budapesta.

Citeste si: An bogat in evenimente in Oradea, in 2017. Ce evenimente ne pregatesc Primaria si APTOR

Legat de iniţierea acestui eveniment, domnul Alexandru Badea, de origine orădean, tenor renumit pe plan internaţional, a menţionat că realizarea cu succes anul trecut a primei ediții a festivalului European Music Open a demonstrat că orădenii doresc să participe la  o întâlnire anuală a personalităţilor europene, iar festivalul a devenit un festival foarte căutat.

La fel ca anul trecut, această ediţie  a festivalului oferă publicului ocazia unei întâlniri unice cu nume sonore din lumea artelor, literelor, managementului şi a muzicii, printre care putem aminti:

Ingo Glass – sculptor german născut la Timișoara este considerat unul dintre reprezentant de seamă al artei concrete și avangardiste.

Robert Meyer – membru al Burgtheater din Viena, director general al Volksoper Viena – Austria. Unul dintre cei mai apreciați actori din spațiul german. A jucat în numeroase producții de teatru, film, operetă, musical.

Renato Zanella – balerin, coregraf, regizor de operă – Italia. Între anii 1995-2005 a fost directorul Ansamblului de Balet al Operei de Stat din Viena. Semnează coregrafia momentelor de balet din cadrul Concertului de Anul Nou de la Viena. Între anii 2011-2015 a fost directorul artistic al Baletului Operei Naționale din Grecia. Din iulie 2016 este coordonator artistic al ansamblului de balet al Operei Naționale Române, București.

Marius Burkert – dirijor – Opera Graz, Austria. Tânărul și talentatul dirijor austriac a colaborat deja cu importante teatre din Europa cum ar fi: Teatrul de Stat Hanovra, Tiroler Landestheater, Volksoper Viena, Klagenfurt Theater și altele. Din 2007 este prim-dirijor al Operei din Graz și din 2004 prim-dirijor al unuia dintre cele mai cunoscute festivaluri de operetă din spațiul german, Lehar Festival, Bad Ischl – Austria.

Alexandra Reinprecht – soprană – Austria. Cu o importantă carieră internațională, Alexandra Reinprecht este una dintre cele mai apreciate soprane ale generației sale. O prezență constantă în producțiile Operei de Stat din Viena, Volksoper Viena, Komische Oper Berlin, Opera din München, Opera Helsinki.

Andras Palerdi – bass – Budapesta, Ungaria. Solist al Operei de Stat din Budapesta, Andras Palerdi are o importantă carieră internațională.

La rândul lor, cei doi artiști prezenți la conferința de presă s-au arătat încântați de invitația de a participa la acest festival și au considerat că Oradea este un oraș impresionant, unde locuitorii respectă valorile culturale. Renato Zanella  a menționat că orădenii vor avea posibilitatea să participe la o ediție specială la Gala de balet în cadrul festivalului European Music Open, la o premieră, o creație proprie Bolero, prezentată pentru prima oară în România, iar Andras Palerdi a spus că Requiem-ul lui Verdi, spectacol la care vor participa soliști ai Operei de Stat din Viena și Budapesta, va fi o piesă care îndeamnă de fapt artiștii și publicul orădean la o rugăciune comună.

Achiziţionarea biletelor se va putea face începând din a doua jumătate a lunii aprilie, la casieria Teatrului Regina Maria sau online de pe biletmaster.ro .

Programul Festivalului European Music Open – ediția a II-a

Miercuri, 7 iunie Ingo Glass – Expoziție Muzeul Țării Crișurilor (prezentare Aurel Chiriac, directorul Muzeului).

Joi, 8 iunie Verdi: Requiem – Basilica Romano-Catolică – ora 18:30. Soliști ai Operei de Stat din Viena și ai Operei de Stat din Budapesta. Dirijor: Marius Burkert. Participă corul și orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea.

Vineri, 9 Iunie Gală de balet – Teatrul Regina Maria. Coregrafia: Renato Zanella. Participă balerini de la Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Budapesta și Opera Națională Română București

Sâmbătă, 10 Iunie – Colocviu – Teatrul Regina Maria: „Un cvartet”.  Participă: Călin Andrei Mihăilescu, Cătălin Ștefănescu, Horia Roman Patapievici, Andrei Vieru.

Duminică, 11 Iunie – Gală de operetă – Teatrul Regina Maria, cu participarea extraordinară a soliștilor de la Volksoper Viena, dirijor: Marius Burkert – Opera din Graz. Participă corul și orchestra Filarmonicii de Stat Oradea.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...