Epidemie de rujeola in Romania, in judetul Bihor avem un singur caz
Sanatate

Epidemie de rujeola in Romania, in judetul Bihor avem un singur caz

În primele opt luni ale acestui an, România a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeola în 23 de județe. 2 copii au murit. Un al treilea deces suspect de rujeola a fost înregistrat zilele trecute, dar așteaptă confirmarea finală.

Comparativ cu anul 2015, creșterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces.

Ministerul Sănătății condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulțirea cazurilor de rujeola de zeci de ori într-un singur an.

În România, în ultimii doi ani, nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR.

Cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR). Acești copii au murit inutil și fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toți copii sub 1 an sunt protejați de așa numitul efect de protecție de grup.

Mai simplu, cei trei copii decedați ar fi putut fi protejați prin neapariția rujeolei la copiii mai mari, trecuți de vârsta de vaccinare, dacă aceștia ar fi fost vaccinați.

Apelul Ministerului Sănătății către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an.

Distribuția cazurilor de rujeola pe județe:

  •  – la granita dintre judetele Bistrița Năsăud și Cluj (219 cazuri)
  •  – in județul Mureș(145 cazuri) 
  •  – in județul Arad (113 cazuri din care 2 decese la copii cu vârsta sub 1 an)  
  •  – in județul Timiș(71 cazuri din care 1 deces la copil cu vârsta sub 1 an)  
  •  – in județul Suceava (27 cazuri)  
  •  – in județul Brașov (33 cazuri)  
  •  – in județul Sălaj (7 cazuri)
  •  – in județul Hunedoara (14 cazuri)  
  •  – in județul Caraș- Severin (13 cazuri) 
  •  – in județul Alba (3 cazuri)  

Epidemie de rujeola romania bihor

Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) si din județele:

  • – Bacău (3 cazuri)
  • – Bihor (1 caz) 
  • – Constanța (3 cazuri)
  • – Dâmbovița (2 cazuri)
  • – Giurgiu (1 caz)
  • – Mehedinți (1 caz)
  • – Neamț(2 cazuri)
  • – Olt (2 cazuri) 
  • – Sibiu (3 caz)
  • – Vaslui (1 caz)

Cazuri sporadice înseamnă cazuri care nu pot fi legate între ele în număr ce minimum trei. Până în luna august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperați la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 – 15 ani.

Ce este Rujeola:

Rujeola este o infectie virala extrem de contagioasa. Rujeola este cauzata de virusul rujeolic, un virus din familia paramixovirusuri. Acest grup de virusuri cauzeaza in general afectiuni respiratorii. Rujeola se transmite atunci cand o persoana infectata tuseste sau stranuta.

Virusul se raspandeste cel mai adesea in perioada de incubatie a bolii, atunci cand pacientul nu stie ca este bolnav si nu prezinta nici un simptom. Bolnavul este contagios cu 4 zile inainte ca eruptia cutanata tipica sa apara si inca 4 zile dupa aceea.

Simptomatologia se dezvolta de obicei in 8-12 zile de la expunerea la virus. Cu toate acestea, perioada de incubatie (perioada de timp scursa intre momentul infectarii si momentul aparitiei primelor simptome) se poate intinde pe un interval cuprins intre 7 si 18 zile.
 
Simptomele initiale includ:cum arata rujeola
  • – febra (38C sau mai mare)
  • – rinoree (scurgerea de secretii de la nivelul nasului), stranut
  • – senzatia de gat uscat, tuse persistenta
  • – cresterea in volum a ganglionilor latero-cervicali
  • – diaree
  • – oboseala, inapetenta (pierderea poftei de mancare)
  • – uneori poate apare si o lacrimare discreta.

Aceasta simptomatologie se intinde pe o perioada cuprinsa intre 3 si 5 zile. Spre sfarsitul acestei faze, apare o eruptie sub forma unor puncte rosii cu un centru mic de culoare gri, denumita si semnul Koplik, si care apare pe mucoasa bucala.

Eruptia dispare in aproximativ 18 ore si in locul ei apare eruptia tipica de rujeola:

  • – apare mai intai la nivelul fetei si in spatele urechilor, pentru a se raspandi apoi pe intreg corpul
  • – este insotita de obicei de febra pana la 40C sau mai mult, dar care scade in urmatoarele 2 zile
  • – eruptia dureaza aproximativ 5 zile si poate fi insotita de o senzatie usoara de mancarime
  • – eruptia dispare in aceeasi ordine in care a aparut
  • – dupa disparitia eruptiei, pe locul respectiv, pielea poate avea o tenta maronie, decolorata care dispare treptat.
Bolnavul este contagios cu 4 zile inainte de aparitia eruptiei cutanate tipice si inca 4 zile dupa aceea.

Ne găsiți și pe Google News