Discutii CJ Bihor – Tirolul de Sud pe teme de turism, infrastructura si parteneriat in dezvoltarea sistemului educational universitar
Stiri Bihor

Discutii CJ Bihor – Tirolul de Sud pe teme de turism, infrastructura si parteneriat in dezvoltarea sistemului educational universitar

In campania de promovare, pe care Consiliul Judetean Bihor, a initiat-o in Italia, inceputa cu pseudoprezentarea Oradiei si a judetului Bihor in Aeroportul dn Milano si continuata cu participarea  la Targul International de Turism de la Milano, BIT 2017, Președintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, s-a intalnit cu reprezentanții administrației regiunii Tirolul de Sud/Trento. Pornind de la protocolul de înfrățire cu regiunea italiană, președintele Consiliului Județean Bihor și Raffaele Farella, directorul pentru Relații Externe a Tirolului de Sud au discutat despre relația de colaborare dintre administrațiile publice locale italiene și cea regională care au avut ca rezultat eficientizarea  managementului aflat în slujba comunității. Trebuie să amintim că, Tirolul de Sud/Trento este una dintre cele mai dezvoltate regiuni din Peninsulă.

Posibilitățile de investiții oferite de parcurile industriale din Bihor, dar și potențialul turistic al județului nostru au constituit temele principale în cadrul întâlnirii cu Giorgio Frocolossi, președintele Asociației pentru Bănci și Investiții a regiunii Tirolul de Sud/Trento. Pásztor Sándor a precizat că în Bihor activează multe firme cu capital majoritat italian, iar cursele regulate Milano-Oradea deschid noi perspective  de afaceri. Demersul președintelui este susținut și de domnul Maurizio Passerotti, consulul onorific al României în provincia Trento, care a declarat că încurajează dezvoltarea acestui tip de relații bilaterale.

Pentru că temele principale abordate în timpul întâlnirii au vizat cooperare în domeniile turism, infrastructură și dezvoltarea de parteneriate în sistemul educațional universitar, în decurs de câteva luni, o delegație oficială a regiunii Tirolul de Sud/Trento va face o analiză punctuală a posibilităților de colaborare. Până atunci, pentru a întări relațiile culturale, regiunea italiană va avea posibilitatea să se prezinte bihorenilor cu o expoziție permanentă, odată cu redeschiderea Muzeului Țării Crișurilor.

Ne găsiți și pe Google News