Direcţia Economica a Primăriei Oradea: creştere economica si excedent bugetar de 48 milioane lei, in 2016
Economic

Direcţia Economica a Primăriei Oradea: creştere economica si excedent bugetar de 48 milioane lei, in 2016

Directorul executiv al Direcţiei Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, împreună cu directorii adjuncţi Nadia Haş şi Sorin Iacob au prezentat azi, 25 ianuarie 2017, într-o conferinţă de presă, raportul de activitate al Direcţiei Economice pe anul 2016.

Raportul Direcţiei Economice arată că în 2016, mai mult de jumătate din bugetul de investiţii de 116 milioane lei al municipiului Oradea a fost alocat reabilitării sistemului de termoficare (39%) şi modernizării străzilor (20%), o sumă importantă revenind promovării turismului (8%).

Ca urmare a faptului că în anul 2016 s-au încasat mai mulţi bani decât s-au cheltuit, excedentul bugetar a fost de 48 milioane de lei, a arătat directorul Eduard Florea. Această sumă va fi alocată în 2017 în întregime investiţiilor.

Cheltuieli cu investitiile Primaria Oradea 2016

 

Din cauza numeroaselor lucrări la proiectele pe fonduri europene, care necesitau finanţare şi din bugetul local, gradul de îndatorare a municipiului în 2016 a fost ridicat (104 milioane lei). În cursul anului au fost rambursate creditele către UE şi CEC, iar creditul ING a fost renegociat, astfel că datoria publică a oraşului scade în 2017 la 76 milioane lei.

Grad de indatorare Primaria Oradea 2016-2025

Directoarea Nadia Haş a prezentat activitatea Direcţiei Economice, începând cu enumerarea activităţilor care intră în competenţa acestei direcţii şi continuând cu  indicatorii de performanţă pentru anul 2016, evoluţia încasărilor din cote IVG, veniturile bugetului local, structura cheltuielilor de investiţii, datoria publică şi situaţia economică a oraşului Oradea văzută de agenţia internaţională Fitch Ratings.

Evolutia incasarilor din cote IGV Oradea 2016

 

Anul 2016 nu a fost un an atât de greu ca cel din 2015. Anul 2016 a fost un an marcat de rambursarea creditului CEC, credit contractat pe un an de zile pentru susţinerea financiară a plăţilor pe proiectele europene. Totodată, având în vedere modificările aduse de Codul fiscal, a trebuit să organizăm mai multe sesiuni de instruire a personalului. În ceea ce priveşte situaţia veniturilor proprii, anul trecut am înregistrat o creştere a acestora cu 10% faţă de anul 2015. Dacă ne referim la calificativele de rating acordate de agenţia internaţională Fitch Ratings, acestea arată o economie în dezvoltare, continuitate politică la nivel local, performanţe financiare solide şi un cadru legislativ stabil”, a spus directoarea adjunctă a Direcţiei Economice Nadia Haş.

Fitch Rating Oradea 2016

În continuare, dl. Sorin Iacob a arătat că anul 2016 a adus schimbări importante în ceea ce priveşte principiile de impozitare, fapt care a dus şi la o creştere a numărului de contribuabili, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.

Astfel, dacă în 2015 se impozitau doar terenurile concesionate de la stat, din anul 2016 se impozitează şi clădirile concesionate de la stat. Acest fapt a dus la creşterea numărului de contribuabili la bugetul local, astfel că de la începutul anului 2016 şi până la mijlocul său a trebuit să ne ocupăm de lărgirea bazei de date. În ceea ce priveşte situaţia încasării creanţelor fiscale, în anul 2016 s-a înregistrat o creştere a debitelor, dar şi a masei impozabile. Orădenii în continuare fac cele mai multe plăţi prin casierie, fapt care face ca numărul persoanelor care stau la coadă să crească.  Ne-am bucura dacă sistemul online ar fi mult mai folosit de către orădeni”, a spus directorul adjunct  Sorin Iacob.

În final, directorul executiv al Direcţiei Economice Eduard Florea a prezentat obiectivele avute în vedere pentru anul 2017. ”Un prim obiectiv este îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii prin suplimentarea personalului de la ghişee în anumite intervale orare, implementarea unui sistem de numere de ordine pentru gestionarea fluxului de persoane la ghişee şi încasarea on-line a abonamentelor de parcare şi notificarea clienţilor prin SMS şi e-mail în privinţa datei de expirare. Un alt obiectiv este promovarea mijloacelor de plată online, eventual găsirea unei modalităţi de bonificare a celor care efectuează astfel de plăţi. Totodată, Direcţia Economică va desfăşura acţiuni concentrate în cazul societăţilor aflate în insolvenţă şi care deţin  bunuri imobile”, a spus dl. Eduard Florea.

Citeste si: Prioritatile primarului Ilie Bolojan, pentru Oradea, in 2017

Obiective economice Oradea, pentru anul 2017

  • imbunătățirea relației cu contribuabilii
  • suplimentarea personalului din ghișee în anumite intervale orare
  • implementarea unui sistem de numere de ordine pentru gestionarea fluxului de persoane la ghișee
  • încasarea on-line a abonamentelor de parcare și notificarea clienților din SMS și email în privința datei de expirare
  • promovarea mijloacelor de plată online
  • acțiuni concentrate în cazul societăților aflate în insolvență și care dețin bunuri imobile
  • grafic privind activitatea de executare silita, debite mai vechi, cu accent pe deplasările în teren și contactarea directă a creditorilor, firme și cetățeni
  • contractarea unui acord BEI pentru cofinanțarea proiectelor UE ”14-”20
  • selectia noilor membri ai Consiliilor de Administrație la CAO, OTL, ADLOși ADP și monitorizarea activității prin indicatori de performanță
  • coordonarea activității ordonatori secundari de credite

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...