Din ianuarie si pana acum, in Piata Unirii, politistii au dat amenzi de peste 130.000 de lei
Stiri Oradea

Din ianuarie si pana acum, in Piata Unirii, politistii au dat amenzi de peste 130.000 de lei

Începând cu luna ianuarie 2016, un echipaj mixt, format dintr-un  polițist local și un agent de poliție de la Poliția Municipiului Oradea, supraveghează zona Pieței Unirii.

Pe timpul efectuării patrulării în zonă, polițiștii locali urmăresc respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, respectarea legislaţiei referitoare la curăţenie, comerțul stradal, cât și sancționarea persoanelor care apelează la mila publică.

Astfel, polițiștii locali au sancționat contravențional 895 de conducători auto pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere „Oprirea Interzisă”, „Staționarea Interzisă” și „Accesul Interzis”. 417 conducători auto au fost sancționați contravențional având ca sancțiune principală avertisment, iar 478 au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 110.705 lei. Concomitent au fost aplicate 327 note de constatare în valoare de 24.525 lei.

De asemenea, 3 conducători auto care efectuau transport persoane în regim „taxi” au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 1.800 lei, pentru lipsă documentelor prevăzute de lege.

Totodată, polițiștii locali au verificat dacă proprietarii imobilelor, cât și a localurilor din zonă, dețin contract de salubritate și respectă normele de salubritate în jurul punctelor unde își desfășoară activitatea. Polițiștii locali au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.200 lei.

Polițiștii locali au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.350 lei persoanelor care au tulburat ordinea și liniștea publică sau persoanelor care au apelat în mod repetat la mila publică.

De asemenea, polițiștii locali au surprins 13 persoane care efectuau comerț stradal, fără a deține acte necesare sau taxele pentru ocuparea domeniului public, aplicând amenzi în valoare de 2.690 lei.

Prin urmare, în zona Pieței Unirii, polițiștii locali au aplicat 1.053 sancțiuni contravenționale în valoare de 132.745 lei și 327 note de constatare în valoare de 24.525 lei.

Poliţia Locală Oradea reaminteşte numărul de telefon la care cetăţenii pot apela, pentru a semnala situaţii din sfera noastră de competenţă – 0259.969 – Dispecerat.

loading...