Dezbatere publica privind supraimpozitarea cladirilor, maine 8 iunie, la Primaria Oradea
Informatii utile

Dezbatere publica privind supraimpozitarea cladirilor, maine 8 iunie, la Primaria Oradea

Primăria Oradea reaminteşte celor interesaţi că mâine, 8 iunie 2017, ora 16:00, va avea loc în sala mare a Primăriei Oradea o dezbatere publică despre actualizarea ”Regulamentului privind supraimpozitarea clădirilor neîntreținute – 2017”.

Toţi cetăţenii interesaţi sunt aşteptaţi să participe la dezbatere.

În perioada 3 mai – 7 iunie 2017, persoanele interesate au avut posibilitatea să înainteze propuneri privitoare la acest material, fie la Centrul de Informaţii cu Publicul din cadrul Primăriei Municipiului Oradea (parter), fie în format electronic la adresa de email primarie@oradea.ro, sau prin fax la nr. 0259/437.544.

Regulamentul privind stabilirea criteriilor de identificare a clădirilor neîntreținute de pe raza municipiului Oradea, în vederea aplicării prevederilor Codului Fiscal privind cotele majorate de impozit al acestor clădiri poate fi consultat pe site-ul www.oradea.ro, secţiunea din stânga paginii web – Informaţii de interes public – Dezbateri Publice.

 

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...