De la 1 februarie masinile parcate ilegal, in Oradea, vor fi ridicate. Unde vor fi ele duse
Informatii utile

De la 1 februarie masinile parcate ilegal, in Oradea, vor fi ridicate. Unde vor fi ele duse

Hotărârea de Guvern nr. 965/2016 a reglementat cadrul legal de ridicare a autovehiculelor.. Reglementarea vine în condițiile în care această măsură a fost suspendată din anul 2015, când prin Decizia nr. 9/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a tranşat o problemă de drept mult disputată la nivelul instanţelor naţionale în ultimii ani. Aceasta se referea la măsura ridicării vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe carosabil, măsură ce se dispunea în baza unor hotărâri de consiliu local (HCL), Înalta Curte statuând că “procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.”

“Rațiunea acestei propuneri legislative a pornit de la lipsa unor reglementări adecvate, clare și coerente, adaptate condițiilor existente, în ceea ce privește motivația măsurii de ridicare a autovehiculelor. Ridicarea vehiculelor a devenit o problemă reclamată de numeroși cetățeni, fapt agravat de lipsa locurilor de parcare în număr suficient, în special în cadrul marilor orașe. Practica măsurii de ridicare a acelor autovehicule staționate neregulamentar a ajuns să genereze abuzuri realizate de către cei care pot să dispună această măsură, manifestând în cele mai multe cazuri exces de zel. Măsura dispunerii ridicărilor autovehiculelor trebuie să fie una excepțională, îndreptată asupra acelor autovehicule care într-adevăr blochează circulația rutieră sau constituie un pericol pentru aceasta. Dispoziția de ridicare a autovehiculelor trebuie să justifice această măsură tehnico-administrativă luată. Dacă autovehiculul nu constituie un obstacol sau pericol concret pentru desfășurarea circulației publice, această măsură nu se poate justifica, putând fi considerată abuzivă sau excesivă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Situații în care mașinile pot fi ridicate

Astfel, noul act normativ permite autorității locale ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe drumurile publice. Măsura va putea fi dispusă de un polițist rutier ori de polițistul local, în următoarele situații în care staționarea mașinilor este interzisă pe partea carosabilă a drumului (și situația în care doar una sau două dintre roțile mașinii se află pe partea carosabilă):

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
  • pe drumurile publice cu o lățime mai mică de șase metri;
  • în dreptul căilor de acces ce deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
  • în pante și în rampe;
  • în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă” (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) ori indicatorul cu semnificația „Zonă de staționare cu durată limitată” (peste durata stabilită).

În Municipiul Oradea, mașinile parcate nelegal urmează să fie ridicate începând cu 1 februarie 2017, vehiculele urmând să fie depozitate pe strada Academiei, pe terenul Municipiului Oradea, în spatele bazei Voința, unde li se va asigura paza.

Șoferul va putea să-și recupereze mașina numai după ce va plăti contravaloarea ridicării, transportării și depozitării acesteia. Totodată, șoferul va fi nevoit să dovedească fie că este proprietar al mașinii, fie că o deține în mod legal.

Tariful perceput pentru ridicare, transport și depozitarea mașinii parcate nelegal este de 300 de lei, la care se adaugă plata custodiei de 2 lei/oră în primele 48 de ore, iar dacă șoferul apare la mașină si operațiunea de ridicare nu se finalizează, acesta va achita 150 de lei. La aceste taxe se adaugă sancțiunea amenzii de 4 puncte petru staționare interzisă (1 punct echivalând cu 10% din salariul minim pe economie), și încă 3 puncte penalizare.

Primăria perfectează în această perioadă detaliile necesare implementării actului normativ în Municipiul Oradea, astfel încât începând cu prima zi a lunii februarie 2017, autovehiculele parcate ori staționate nelegal să poată fi ridicate în condiții de legalitate.

În acest sens, în cursul zilei de luni, 30 ianuarie, se va semna un protocol de colaborare între Primăria Municipiului Oradea și Poliția Municipiului Oradea, și între Primăria Municipiului Oradea și Poliția Locală Oradea.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...