Cornel Popa vrea reciprocitate din partea guvernului maghiar pentru minoritatea romaneasca din Ungaria
Politica

Cornel Popa vrea reciprocitate din partea guvernului maghiar pentru minoritatea romaneasca din Ungaria

Săptămâna trecută, marți, parlamentarii PSD și ALDE au dat, în comisia de muncă de la Camera Deputaților, aviz favorabil proiectului de lege privind modificarea Legii 215/2001 care a fost inițiat de UDMR în coordonare cu guvernul maghiar. Dl. senator Cornel Popa, lansează un îndemn către Guvern de a asigura de introducerea unei reciprocități pentru acest prag de 10% și din partea guvernului maghiar pentru minoritatea românească.

Declarația integrală, susținută astăzi în plenul senatului, o puteti citi mai jos

Săptămâna trecută, marți, parlamentarii PSD şi ALDE au dat, în comisia de muncă de la Camera Deputaților, aviz favorabil proiectului de lege privind modificarea Legii 215/2001 care a fost inițiat de UDMR în coordonare cu guvernul maghiar. 

Practic, coboară de la 20% la 10% pragul pentru a acorda drepturile de a vorbi în limba minorităților, de a pune plăcuțe bilingve, de a obliga instituțiile publice din localitățile respective să poată să ofere cetățenilor de altă etnie activitatea în limba lor.

Apreciez insistenţa UDMR pentru temele politice pe care mizează de ani buni, dar nu agreez modul în care statul român negociază acest aspect al drepturilor pentru minorităţi, uitând că şi Ungaria are o importantă minoritate românească, pentru care nu se cer niciodată de către autorităţile române avantaje.

Românii din Ungaria nu beneficiază în mod obligatoriu de şcoală în limba maternă, de limba română în instituţiile statului maghiar sau de exersarea limbii materne oriunde este nevoie, în afara familiei, de plăcuţe bilingve nici vorbă!

Este profund nedrept să neglijăm total minoritatea română din Ungaria,   certându-ne aici, în ţară, pe plăcuţe bilingve sau alte subiecte care pun în umbră adevăratele interese ale minorităţilor, indiferent de ţara mamă.

Maghiarii din România nu sunt reprezentaţi de aceste mize politice, şi nu sunt ei cei care provoacă aceste dezbateri artificiale în spaţiul public. Însă problemele minorităţii româneşti din Ungaria sunt reale – pierderea identităţii culturale este un proces în plină desfăşurare pentru românii de dincolo de graniţă. Aşa cum susţineam şi cu altă ocazie de la tribuna Senatului, românii din Ungaria au fost uitaţi de cei care ar trebui să-i reprezinte aici, în ţară şi, mai ales, în ţara adoptivă.

Nu-mi amintesc vreun moment în istoria recentă în care să fi dezbătut atât de intens vreun drept al românilor din ţara vecină. De altfel, proiectul de lege despre care vorbesc conţine privilegii inexistente în vreo altă țară europeană, indiferent de minorităţile etnice pe care le are.

Domnule Tudose,

Domnule Meleșcanu,

Dumneavoastră reprezentați acum interesele tuturor românilor, indiferent unde trăiesc. Astfel, înainte să realizați o premieră în ceea ce privește drepturile minorităților, înainte să introduceți peste 400 de localități din Ardeal și chiar și Bucureștiul sub incidența Legii 215/2001, vă îndemn să vă asigurați de introducerea unei reciprocități pentru acest prag de 10% și din partea guvernului maghiar pentru minoritatea românească.

Mizez pe respectarea principiilor europene şi în materia dreptului minorităţilor etnice şi am încredere că Guvernul României va cântări cu atenţie orice iniţiativă în acest domeniu, iar la final vor prima interesele cetăţenilor români, oriunde ar fi ei.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...