Cetatea Oradea va gazdui vernisajul expozitiei „Arhitectură și Regalitate”, marcand eliberarea orasului
Evenimente

Cetatea Oradea va gazdui vernisajul expozitiei „Arhitectură și Regalitate”, marcand eliberarea orasului

Luni, 10 aprilie 2017,  ora 11:00, în Cetatea Oradea, sălile de la parterul palatului princiar, APTOR, alături de Muzeul Cetății Oradea și cu participarea dlui. Ionel Stoicescu -sculptor, va avea loc vernisarea expozitiei: Arhitectură și Regalitate

Expoziţia ilustrează trei teme mari: „Arhitectura regilor şi a reginelor României”, secțiune care remarcă rolul direct al regilor și al reginelor României în realizarea unora dintre cele mai importante edificii ale țării;  „Arhitectura reprezentativă în România influenţată de regalitate şi de monarhi”, temă dedicată influenței regalității în societate, în configurarea unor direcții în arhitectura din România; „Expoziţia expoziţiilor regale”, secțiune care ilustrează arhitectura așa cum se proiecta ea către societate, dar şi către străinătate, o arhitectură despre cum dorea Regatul României să fie privit în exterior.

Expozitia a fost realizată de: acad.prof.dr. Răzvan Teodorescu, prof.dr. Augustin Ioan, prof.dr. Marius Marcu Lapadat, Ionel Stoicescu, Octavian Carabela și finanțată de CREART (Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București), proiect susținut de Primăria Municipiului București. 

Expoziția a fost adusă la Oradea cu sprijinul Creart de APTOR pentru a celebra evenimentul din 20 Aprilie, eliberarea orasului marcând intrarea sa în componenţa României Mari, aşa cum au hotărât delegaţii români la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Expozitia va fi prezenta in Cetatea Oradea până în data de 26 Aprilie, urmând ca expoziția să fie expusă de ICR la Londra.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...