Campanie anti-bullying sustinuta de studenti de la psihologie si Liceul „Don Orione” din Oradea
Educatie

Campanie anti-bullying sustinuta de studenti de la psihologie si Liceul „Don Orione” din Oradea

Agresivitatea în şcoli poate fi o manifestare a fenomenului bullying. Din martie 2016 până în prezent, o echipă interdisciplinară derulează o campanie anti-bullying în şcoli intitulată „Stop răutăţilor!”.

Campania are ca scop informarea elevilor despre fenomenul bullying şi consecinţele sale, iar până în prezent au fost informaţi peste 1800 de elevi, din 20 de unităţi şcolare bihorene.

Echipa anti-bullying este formată din cinci studenţi de la Psihologie (Anca Vernon, Simona Bot, Corina Chiorean,Ovidiu Micloş şi Tudor Hodişan) şi psiholog şcolar Ioana Drugaş (Liceul „Don Orione” Oradea). Activităţile de informare sunt organizate la cererea unităţilor şcolare.

În urma acestei campanii, care s-a dovedit a fi extrem de utilă în rândul elevilor, Centrul Cultural Italian din Oradea, reprezentat prin domnul director Luigi Marzio și domnul președinte  Raimondo Ercole, doreşte să dezvolte acţiunile de prevenţie şi intervenţie asupra fenomenului bullying. În acest sens, sub patronajul Istituto Italiano di Cultura di Bucarest, Centrul Cultural Italian din Oradea în parteneriat cu Liceul „Don Orione” Oradea organizează activitatea „Împreună pentru a combate fenomenul bullying!” în data de 6 iunie 2017, de la ora 10.00 în Sala mare a Primăriei Municipiului Oradea. Evenimentul este organizat cu ajutorul domnului city-manager Dacian Palladi și se va bucura de prezența doamnei regizor Violeta Birla, din Italia. Întâlnirea va fi structurată sub forma unei mese rotunde. Scopul discuțiilor va fi de a stabili un set de strategii eficiente în combaterea fenomenul bullying, atât în cadrul școlii, cât și în alte instituții din comunitate, societate.

Sunt așteptați la discuții reprezentanți ai unor instituții importante cum ar fi: Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Administraţia Socială Comunitară Oradea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, directori de școli, cadre universitare, psihologi, dar și reprezentanți ai Bisericii și ai sistemului de sănătate. În cadrul masei rotunde se va dori îmbogăţirea demersului de combatere a fenomenului bullying în judeţul Bihor şi nu numai. Masa rotundă va fi moderată de către domnul director prof. Alexandru Stoica și doamna psiholog școlar Ioana Drugaș (Liceul „Don Orione” Oradea). Evenimentul va fi sponsorizat de: AGRISORG SRL, Oradea; AGRIRO SRL, Oradea;  FUSTELLIFICIO AGRI SRL, Oradea; FORT DEVELOPPEMENT, Marsiglia (Franta);  MARKFIN CONSULT SRL, Oradea.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...