Bodog vrea sa readuca medicii in tara. Ce solutii propune acesta
Sanatate

Bodog vrea sa readuca medicii in tara. Ce solutii propune acesta

facturis.ro

Aflat sâmbătă, la Zalău, pentru o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență din municipiu, Ministrul Sanatatii, oradeanul Florian Bodog a declarat ca are deja semnale din Germania și Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, datorita faptului ca s-au marit salariilor medicilor.

E greu de găsit o soluție pentru a ține medicii în țară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creșterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună și care cred că va ține și deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în țară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un șef de clinică de la o secție de chirurgie toracică, care ar dori să se întoarcă într-unul din orașele Arad, Oradea, Timișoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind șef de clinică în Germania și dorește să se întoarcă în țară. Mai am solicitări din Anglia. Am și discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condițiile în care e Brexitul. Sunt solicitări și de acolo să se întoarcă în țară„, a precizat, sâmbătă, într-o conferință de presă, Florian Bodog.

Ministrul a precizat că începând de luni va funcționa în cadrul ministerului Centrul Național de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistență medicilor români din străinătate, care doresc să revină în țară.

Noi le vom acorda asistență. Prin programul de guvernare am prevăzut și am înființat, în cadrul Ministerului Sănătății, Centrul Național de Resurse Umane, care de luni va funcționa. Îl vom încadra cu personal și vom acorda asistență tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în țară, indiferent dacă și-au făcut specializarea la noi sau în altă parte„, a mai precizat ministrul.

loading...