Bilantul colectei de alimente, initiate de Caritas Eparhial in decembrie 2016
Diverse

Bilantul colectei de alimente, initiate de Caritas Eparhial in decembrie 2016

Asociația Caritas Eparhial Oradea a desfășurat Colecta de alimente de Crăciun pentru copiii din centrele de zi în perioada 2 – 23 decembrie 2016, în centrele comerciale Era Shopping Park și Selgros Cash & Carry.

La colecta din decembrie 2016 s-au colectat 340 litri de ulei, 260 kilograme de făină, 235 kilograme de orez, 231 kilograme de zahăr, 278 kilograme paste făinoase, 249 conserve. Pe lângă produsele mai sus-menționate, au fost colectate și multe alte produse: fructe, dulciuri, produse lactate etc. Valoarea totală estimată a alimentelor colectate este de peste 9000 lei.

Unele persoane au preferat să facă donații în bani, suma totală colectată fiind în valoare de 4394,4 lei. 

În activitatea de colectare a alimentelor pentru copiii din centrele de zi au fost implicați 118 voluntari, care au desfășurat 470 de ore de voluntariat.

Asociația Caritas Eparhial Oradea mulțumește tuturor celor implicați în această colectă, voluntarilor și, în special, persoanelor care au făcut o faptă bună și îi asigură pe donatori de faptul că toate donațiile vor ajunge acolo unde este mare nevoie de acestea.