Ai carte, ai parte! Alexandria Librării deschide primul magazin din Oradea
Diverse

Ai carte, ai parte! Alexandria Librării deschide primul magazin din Oradea

Alexandria Librării, una dintre cele mai extinse reţele de librării din ţară, inaugurează luni, 21 august 2017, începând cu orele 10.00, primul magazin din municipiul Oradea. Fii alături de noi la marea deschidere și te poți bucura de toate surprizele pe care le-am pregătit pentru voi: cărți, jucării, prețuri promoționale la rechizite școlare și articole pentru vacanță și un Târg de Ghiozdane…deștepte, unde poți găsi sute de ghiozdane cu o reducere excepțională de 50% față de prețul standard. 

Cei mai bine pregătiți librari vă așteaptă de luni, 21 august 2017, în Libraria Alexandria situată în Era Shopping Park (zona Cupolei), în fiecare zi de luni până duminică între orele 10.00 și 22.00.

Librăria are o suprafaţă de vânzare de circa 250 mp. şi oferă un mix inovativ de branduri de top ai retailerilor din domeniul papetarie – birotică : Pigna, Faber Castell, Adel, Koh-I-Noor, Rotring, Rocada, Esselte, Y-Plus, Hero, Fila Giotto, Adel, Tratto, Acvila, Sharpie, Marco, Luna Art& Fantasy, Paper Mate, BIC.  Cele mai importante edituri din România (Rao, Polirom, Humanitas, Corint, Art, Litera, All, Aramis, Paralela 45, Nemira, Editura Trei, Curtea Veche, etc.) au ales Alexandria Librării.

Conceptul Alexandria Librării este original prin oferta variată de carte, prin atmosfera deosebită şi layout-ul modern al librăriilor, prin organizarea de evenimente care susţin adevărata cultură și elită românească (emisiuni TV pe teme culturale, sociale și politice, dezbateri, mese rotunde, lansări de carte, muzică).

La nivel regional, brandul Alexandria Librării s-a impus pe piața de profil, concomitent cu asumarea rolului de promotor al adevăratei elite și culturi românești, mărturie fiind implicarea activă în proiectul “Lecturi Urbane- Orașul Citește”, pe de o parte, dar și dezvoltarea unor programe de reduceri acordate cadrelor didactice și elevilor din sistemul de învățământ românesc (Educard, Schoolcard Alexandria, Partener Card).

Educard Alexandria este un program destinat exclusiv cadrelor didactice din Romania, indiferent de ciclul de învățămant în care activează: preșcolar, gimnazial, liceal sau universitar. Posesorii acestui card primesc o reducere de 10% la toate cărţile care nu fac parte din alte promoţii. Schoolcard Alexandria este un card dedicat elevilor şi studenţilor prin intermediul căruia aceştia primesc o reducere de “5% plus 5%” la cărţi şi rechizite.

Pe tot parcursul anului, Alexandria Librării şi editurile partenere organizează promoţii atractive, de la clasicele reduceri procentuale (de 20%, 30% chiar 50%) până la oferte speciale de genul “cumperi trei cărţi şi plăteşti doar două”.

Alexandria Librării este una dintre cele mai importante rețele de librării din țară. Apărută în urmă cu 6 decenii ca ”Centrul de librării”, compania deține în acest moment 30 de magazine specializate în 13 județe din România: Suceava (punctul de plecare și centrul de management), Bacău, Botoşani, Iași, Vrancea, Buzău, Vâlcea, Sibiu, Arad, Mureș, Neamț, Bistrița-Năsăud și din august 2017, se adaugă și județul Bihor, suprafața totală de vânzare fiind de peste 11.000 mp.

Brandul ”Alexandria Librării” și actuala identitate vizuală au luat naștere în anul 2004. Numele amintește de Marea Bibliotecă din Alexandria. Sloganul Alexandria Librării: ”Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu” a devenit laitmotivul acțiunilor noastre.

Alexandria Librării crede în misiunea sa, crede cu putere în rolul pe care îl ocupă lectura în dezvoltarea individuală dar și a societății în ansamblu. Suntem o echipă tânără, dinamică, cu viziune. Proiectul ”Alexandria Librării” este un proiect realizat în timp, cu pași mărunți dar chibzuiți, aflat în continuă expansiune.”

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...