Accident mortal pe Calea Borsului. Un TIR a intors pe linia dubla continua
Stiri Bihor

Accident mortal pe Calea Borsului. Un TIR a intors pe linia dubla continua

Marți, 24 octombrie a.c., la ora 22.44, în afara municipiului Oradea, un bărbat de 27 de ani, din Polonia, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un autotractor cu semiremorcă pe D.N.1, dinspre Borș înspre Oradea, a efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu, nu a acordat prioritate de trecere, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 19 ani, din comuna Sîg, județul Sălaj.

În urma accidentului rutier, o femeie de 54 de ani, din comuna Sîg, județul Sălaj, pasageră în autoturism, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. De asemenea, conducătorul autoturismului și alți patru pasageri ai săi, respectiv un bărbat de 31 de ani, din comuna Șuncuiuș, județul Bihor, un tânăr de 22 de ani, tot din comuna Șuncuiuș, un tânăr de 24 de ani, din comuna Fildu de Jos, județul Sălaj și o tânără de 21 de ani, din comuna Sîg, județul Sălaj, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost internați în spital.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele SMURD au procedat la descarcerarea a trei victime rămase captive între fiarele contorsionate ale microbuzului, la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul unei femei, în vârstă de 54 de ani, aflată în stop cardio-respirator și la acordarea îngrijirilor medicale care se impuneau, celorlalte 5 persoane rănite . Din nefericire, femeia în vârstă de 54 de ani, nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia.

Cele cinci victime salvate (dintre care o femeie și doi bărbați aflați în stare foarte gravă și alți doi bărbați, în stare gravă), cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, au fost transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.

accident mortal borsului 24.10

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...